" Spre această viaţă de desfătări trupeşti, care omoară viaţa întru Domnul, au fost dispuşi şi unii dintre copii lui Adam care nu mai dădeau ascultare povestirilor despre rai şi despre starea duhovnicească a omului, găsindu-şi hrana necesară în ţara izgonirii şi a satisfacţiei patimilor duhovniceşti. Nepoţii lui Adam au înaintat şi mai mult spre îmbunătăţirea vieţii materiale, uitând de veşnicie. Şi, în sfârşit, în această direcţie s-au îndreptat toţi urmaşii lui cu excepţia unor bărbaţi aleşi. Aceşti urmaşi considerau raiul ca ceva ireal, ca pe o poveste şi o invenţie a imaginaţiei superstiţioase. În zadar moartea îi lua pe oameni de pe faţa pământului căci ei îşi continuau viaţa de parcă ar fi fost nemuritori.
Necesitatea menţinerii puterilor trupeşti printr-o mâncare simplă s-a transformat în lăcomie, în îmbuibarea cu mâncări alese. Potolirea setei a trecut la îndulcirea cu tot felul de băuturi care duc la beţie. Acoperirea goliciunii cu îmbrăcămintea din piele s-a transformat într-o înfrumuseţare a trupului cu tot felul de obiecte şi veşminte. Sălaşele simple, care serveau drept refugiu împotriva stihiilor şi a fiarelor ce s-au ridicat împotriva omului, au fost înlocuite de măreţele şi minunatele palate. A apărut luxul cu nenumăratele lui cerinţe care s-au transformat în legi crude sau inexorabile în societatea oamenilor căzuţi. Fireasca împreunare a femeii şi bărbatului în vederea înmulţirii neamului omenesc s-a transformat într-o nesăturată poftă de desfrânare, poftă care are o acţiune malefică, privind înmulţirea oamenilor. Dar şi aceasta este puţin spus căci oamenii, aprinşi de dorinţe neînfrânate şi lipsiţi de un scop drept, au inventat păcatele împotriva firii.
Puterea energiei sufleteşti a început să fie învinsă de pofte lacome şi de cerinţele omului iubitor de păcat. Au apărut certurile, insultele, omorurile, jafurile, tâlhăriile, războaiele şi atentatele. Puterea cuvântătoare a omului este de atunci folosită spre lucrarea păcatului, apărând astfel minciuna, făţărnicia şi viclenia. Şi astfel, imediat după căderea omului, păcatul a început să formeze pe pământ, o dată cu trecerea timpului răspândindu-se în mod dinamic în această lume plină de vrajbă.
Lumea constituie viaţa oamenilor pe pământ cu scopul satisfacerii dorinţelor păcătoase, a desfătării trupeşti, a prosperităţii materiale, scop care este radical opus celui înălţător şi binefăcător cu care Dumnezeu a aşezat omul pe pământ. Lumea este denumirea generală dată tuturor patimilor. Lumea este viaţă şi înţelepciune trupească.
Iată cât de înţelept cugetă marele învăţător al monahismului Sfântul Isaac Sirul.(...)
Pe de altă parte , întreaga comunitate omenească, care se află într-o unire cu viaţa ei păcătoasă, cu dulceţile ei trupeşti, cu bunăstarea materială şi cu întreaga ei babilonie se numeşte " lume ".
O astfel de lume îi este străină atât lui Dumnezeu, cât şi celor ce-I slujesc.( sfârşitul părţii a doua)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu