joi, 30 aprilie 2009

CUVÂNT de MÂNTUIRE


" Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!" (Marcu 1,15)
Ca să ştergem o greşeală de-a noastră din amintirea oamenilor ne trebuie mulţi ani.
Lui Dumnezeu Îi este suficientă doar o lacrimă.
Deci, să stingem pârjolul pe care l-au aprins păcatele noastre, nu cu multă apă, ci cu puţine lacrimi.
+
Evanghelia să devină pentru noi viaţă, să participăm la durerea celuilalt. Întâi de toate punerea în practică şi pe urmă cugetarea.
( Cuv. Paisie Aghioritul)

miercuri, 29 aprilie 2009

PĂCATELE PĂRINŢILOR şi BOLILE COPIILOR

" Pe tatăl nelegiuit îl vor huli fiii, că pentru el sunt de batjocură... Ai dat ocara întru slava ta şi ai pângărit sămânţa ta, încât ai adus mânie peste fiii tăi şi greu suspin peste neamul tău..."(SIR 41,10 şi 47,22)

La Cuviosul Paisie Aghioritul, în Sfântul Munte, a venit un bărbat a cărui fiică era grav bolnavă de cancer. Acesta adusese cu sine şi câteva lucruri ale fetei, ca să le binecuvinteze Părintele.
" Bătrânul i-a zis nefericitului:
- Eu o să mă rog, dar şi tu, ca părinte, trebuie să faci jertfă, pentru că Dumnezeu Se milostiveşte grabnic de iubirea jertfelnică.
Tatăl fetei a întrebat:
- Ce jertfă să fac părinte?
Bătrânul a zis:
- Jertfeşte şi tu o patimă.
Acela, având idee foarte slabă despre viaţa duhovnicească, a răspuns:
- Păi eu nu am nici o patimă.
Atunci Bătrânul l-a întrebat:
- De fumat, fumezi?
- Da.
- Lasă-te de fumat din dragoste pentru fiica ta, şi Dumnezeu o s-o facă sănătoasă, a cerut Bătrânul.
Tatăl s-a lăsat imediat de fumat, şi fata a început să se facă, puţin câte puţin, sănătoasă. După o vreme, s-a însănătoşit cu desăvârşire, lucru confirmat şi de medici. Totuşi, tatăl a uitat nu după mult timp de făgăduinţa sa, şi ca atare nu şi-a mai ţinut-o. Ce credeţi că s-a întâmplat? Fetei i s-a descoperit iarăşi o tumoră malignă, şi starea ei s-a înrăutăţit. Tatăl a cerut din nou ajutorul Bătrânului, însă a auzit mustrarea fermă şi nepărtinitoare: "Dacă tu, tată fiind, nu ai evlavie şi nu jertfeşti de dragul copilului o patimă, care dealtfel îţi distruge trupul, nici eu nu pot să te ajut cu nimic." ( K.V. ZORIN)

luni, 27 aprilie 2009

O CRIMĂ APROAPE PERFECTĂ


Trăiesc în grabă
o viaţă de unică folosinţă
mai tot timpul în lumina moartă
a unui bec economic
mănânc mâncare falsă
beau apă clorurată
mă plimb pe străzile unei mari minciuni
alcătuită din
tot felul de ziduri
proptite în cuvinte mari...
Muncesc în cadrul improvizaţiei continue
iau leafă pe aportul adus la propăşirea
relativităţii absolute
citesc sau văd un film de adormit
întrebările copiilor
şi mă culc...
În fiecare noapte
Îl visez pe Hristos
căutându-mă cu înfrigurare
prin grămada de pet-uri cutii
de conserve aparate uzate bilete de troleibuz
ziare robinete cărţi butoane sateliţi scobitori
strigându-mă tot mai îndurerat şi mai rănit
până-L pierd undeva în întunericul
care are nevoie de toate aceste lucruri
pentru a rămâne în noi...
.....................................................................
Dimineaţa
toate sunt la fel...
... cu excepţia
unei mici pete de sânge pe pijama
care nu iese
decât cu
lacrimi...

vineri, 24 aprilie 2009

SUSPIN



Nu văd altă cale spre libertate decât o pocăinţă nelimitată...

SUFLETE, UNDE EŞTI ?


"După agitaţie şi distracţii, sufletul, dacă nu este stricat cu totul, se tânguieşte. Inima, chinuindu-se în înăbuşitoarea atmosferă străină, se închide în sine şi se jeluieşte lui Dumnezeu şi chiar omului că o asupreşte zadarnic. Astfel, această rugăciune este strigătul de tămăduire al bolnavului. Domnul trimite asemenea clipe de umilinţă după distracţii şi chiar în timpul lor, ca să-i aducă aminte omului că se poartă cum nu se cuvine, pierzându-şi în van timpul în deşertăciune şi păgubindu-şi sufletul." ( SF. TEOFAN ZĂVORÂTUL)

joi, 16 aprilie 2009

CÂNTEC VECHI de VIAŢĂ NOUĂ



A murit Iisus pe cruce
şi S-a stins Lumina lumii...
Nu e noapte
ci e moarte,
peste tot întinsul humii...

A murit Iisus pe cruce
şi s-au bucurat stăpânii
ăstei lumi
de spurcăciuni,
lauda deşertăciunii...

A murit Iisus pe cruce,
stins e trupul Lui pe lemn...
Roşu curge
sfântul sânge
ştergând marele blestem...

A murit Iisus pe cruce...
S-a cutremurat pământul!
Nu-i pieire
ci-nviere,
căci ni s-a deschis
mormântul..

A murit Iisus pe cruce
şi-a lăsat iubirea Sa:
cine I-a primit cuvântul
şi şi-a părăsit mormântul,
s-o mănânce şi s-o bea!

miercuri, 15 aprilie 2009

BOSCHETARUL


"Adame, unde eşti?"( FAC.3,9)

Privesc în jurul inimii mele:
mobile, calculator, diplome, fotografii, cărţi...
Apoi,
prin termopanul bine curăţat de Paşte:
blocuri, vile, şosele pline de automobile, galaxiile
artificiale ale puzderiei de reclame, iar
pe munţii din jur,
antene uriaşe, moteluri, telegondole...

...toată recuzita unei vieţi tensionate, interesante
distractive şi pline...
....acest,
tot mai complex,
mai întins
şi mai halucinant,

boschet

în care mă ascund
de Dumnezeu....

marți, 14 aprilie 2009

CARTE POŞTALĂ


"...şi, iată,
mulţime multă (...)
stând înaintea tronului

şi înaintea Mielului,
îmbrăcaţi în veşminte albe..." ( Apoc.7,9)

duminică, 12 aprilie 2009

PELERINUL

Lângă
fântâna lui Hristos
a îngenuncheat
un om...

Pustiul
ce se întinde de jur-împrejur
numai stânci himere şi spini
e
inima lui;
desăvârşita secetă
înnăbuşă strigătul pietrelor
ce se macină
în tăcere...

"O fântână seacă
şi un om..."
povestesc râzând
călătorii caravanelor
ce trec zilnic
dintr-o himeră în alta

neştiind că
în adânc

rădăcinile omului şi ale fântânii
se împletesc
într-o cruce
prin care inima omului bea
nemărginita linişte
a fântânii...


joi, 9 aprilie 2009

ÎNVĂŢĂTORUL IUBIRII - un catehism al inimii ( 1)



Hristos învaţă sufletul nostru să iubească. Mai întâi mintea, apoi inima. Şi o face prin credinţă...

Când Moise a auzit în muntele Horeb glasul Rugului s-a apropiat; ajuns în preajmă, i s-a spus să se descalţe: din acel punct începea intimitatea cu Dumnezeu, locul sfânt...După atingerea prin cuvânt, care te face să crezi, vine atingerea inimii, cea care te face să iubeşti...

Aşa e azi Sf. Biserică...Cine intră în ea cu sufletul desculţ, adică fără idei preconcepute, ca un copil, ÎL SIMTE PE DUMNEZEU... cu tălpile inimii! Căci Dumnezeu e smerit... Smerenia este semnul iubirii adevărate: o sete mistuitoare de a te face cât mai mic pentru ca cel pe care îl iubeşti să poate umple...Totul: nu te mai saturi de mărirea lui...

În Biserică intrând călcăm pe ...trupul lui Dumnezeu! Când ne fulgeră aceasta atunci ni se taie genunchii! Cădem, pentru prima dată, nu în păcat, ci în dragoste...Ca să ne lipim fruntea, buzele şi pieptul de...Dumnezeu! Şi e prea puţin, şi începe să doară...şi doare mai tare şi mai adânc încât vin lacrimile: şi atunci, prin lacrimi, Taina inimii, cămara ei secretă, ni se deschide ...
Când omul a pus primul pas pe Lună omenirea a tresărit...Dar, când sufletul unui om pune piciorul întâia oară în locul sfânt al propriei inimi, atingând astfel realitatea veşnică, atunci toate cerurile lui Dumnezeu saltă de bucurie: e primul pas, pe drumul de întoarcere acasă, al fiului risipitor...

NOI NU-L CUNOAŞTEM PE DUMNEZEU DECÂT CU LĂUNTRUL INIMII: ACOLO AVEM SIMŢURI PENTRU EL, PENTRU CĂ ACOLO ESTE CHIPUL SUFLETULUI NOSTRU , CEL PE CARE ÎL DEZVELEŞTE, pentru totdeauna, MOARTEA...ŞI CARE, PRIN FRUMUSEŢEA SAU URÂŢENIA LUI, MOŞTENEŞTE RAIUL SAU IADUL... (El este bestia iar Biserica este frumoasa care, prin dragostea lui Hristos, îl transformă în prinţ...)

marți, 7 aprilie 2009

SCRISOARE de FLORII

fratelui meu Marius, ca mie însumi

...îmi amintesc
de acel bătrân surdo-mut
ce-n grădina de vară
împărţea trecătorilor flori...

şi lacrimile
de pe obrazul lui aspru
neras...

şi ochii în care Lumina
îşi lua rămas bun
de la oameni...

cu o mână tremurătoare ne întindea
margarete de câmp
ţinând buchetul lipit de trup
atât de strâns
încât
atunci când le oferea
mi se părea că le smulge
din piept ...
...........................................................

...acum plâng în tăcere şi scriu
cu o mână tremurătoare încercând
să prind florile pe care
în grădina devastată
a inimii
ni le întinde
Hristos...

luni, 6 aprilie 2009

UŞA

Teodorei, cu dragoste

am găsit în curtea mea
în iarbă

printre jucării
o Carte

am deschis-o:
în Carte era o Uşă

am deschis Uşa
şi dincolo de ea
am văzut iarba
din curtea
lui Dumnezeu...

deodată
toţi oamenii mari
s-au repezit îndureraţi
să o închidă...
.............................................................

am crescut
sunt un om mare
printre oameni mari
păşind şi vorbind cu grijă
cu privirea în pământ
ca să nu vadă
nimeni în ochii mei
copilul
ce-n adâncul inimii
îşi mută
jucăriile
pe iarba lui
Dumnezeu...


" Eu sunt Uşa: de va intra cineva prin Mine,
se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla." ( IOAN 10,9)