"După agitaţie şi distracţii, sufletul, dacă nu este stricat cu totul, se tânguieşte. Inima, chinuindu-se în înăbuşitoarea atmosferă străină, se închide în sine şi se jeluieşte lui Dumnezeu şi chiar omului că o asupreşte zadarnic. Astfel, această rugăciune este strigătul de tămăduire al bolnavului. Domnul trimite asemenea clipe de umilinţă după distracţii şi chiar în timpul lor, ca să-i aducă aminte omului că se poartă cum nu se cuvine, pierzându-şi în van timpul în deşertăciune şi păgubindu-şi sufletul." ( SF. TEOFAN ZĂVORÂTUL)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu