Hristos învaţă sufletul nostru să iubească. Mai întâi mintea, apoi inima. Şi o face prin credinţă...
Când Moise a auzit în muntele Horeb glasul Rugului s-a apropiat; ajuns în preajmă, i s-a spus să se descalţe: din acel punct începea intimitatea cu Dumnezeu, locul sfânt...După atingerea prin cuvânt, care te face să crezi, vine atingerea inimii, cea care te face să iubeşti...
Aşa e azi Sf. Biserică...Cine intră în ea cu sufletul desculţ, adică fără idei preconcepute, ca un copil, ÎL SIMTE PE DUMNEZEU... cu tălpile inimii! Căci Dumnezeu e smerit... Smerenia este semnul iubirii adevărate: o sete mistuitoare de a te face cât mai mic pentru ca cel pe care îl iubeşti să poate umple...Totul: nu te mai saturi de mărirea lui...
În Biserică intrând călcăm pe ...trupul lui Dumnezeu! Când ne fulgeră aceasta atunci ni se taie genunchii! Cădem, pentru prima dată, nu în păcat, ci în dragoste...Ca să ne lipim fruntea, buzele şi pieptul de...Dumnezeu! Şi e prea puţin, şi începe să doară...şi doare mai tare şi mai adânc încât vin lacrimile: şi atunci, prin lacrimi, Taina inimii, cămara ei secretă, ni se deschide ...
Când omul a pus primul pas pe Lună omenirea a tresărit...Dar, când sufletul unui om pune piciorul întâia oară în locul sfânt al propriei inimi, atingând astfel realitatea veşnică, atunci toate cerurile lui Dumnezeu saltă de bucurie: e primul pas, pe drumul de întoarcere acasă, al fiului risipitor...
NOI NU-L CUNOAŞTEM PE DUMNEZEU DECÂT CU LĂUNTRUL INIMII: ACOLO AVEM SIMŢURI PENTRU EL, PENTRU CĂ ACOLO ESTE CHIPUL SUFLETULUI NOSTRU , CEL PE CARE ÎL DEZVELEŞTE, pentru totdeauna, MOARTEA...ŞI CARE, PRIN FRUMUSEŢEA SAU URÂŢENIA LUI, MOŞTENEŞTE RAIUL SAU IADUL... (El este bestia iar Biserica este frumoasa care, prin dragostea lui Hristos, îl transformă în prinţ...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu