luni, 27 iulie 2009

Fişa Postului



Staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile. (2 Tesaloniceni 2,15)
Această poruncă apostolică mă ridică mereu de sub apăsarea veacului; îmi aminteşte, cu putere şi prospeţime, rostul: Adevărul. Şi astfel, această chemare, oricât aş fi de căzut, îmi redă demnitatea... Şi, acum, în preajma unui post, îmi aminteşte lucrarea postirii, cea duhovnicească: a te curăţi prin Adevăr.
A fi ortodox înseamnă a fi omul Adevărului; a te face una cu El şi cu destinul Său pământesc: suferinţa. Orice mădular al Sf. Biserici, oricât ar fi de păcătos, în clipa când se ridică pentru Adevăr, se sfinţeşte... Aceasta numai Ortodoxia o poate face...
Pe acest pământ blestemat suferă toţi oamenii, dar, pentru Adevăr, nu li s-a dat să sufere decât ortodocşilor. Toţi ceilalţi suferă pentru părerile lor; numai Ortodoxia suferă pentru Adevăr. Suferinţa celor dintâi este temporară şi accidentală, ţine de contextul istoric; suferinţa Ortodoxiei este fundamentală, axiomatică şi, de aceea, continuă. Căci Hristos a fost om al durerilor şi cunoscător al suferinţei (Isaia 53,3 ), deci şi Ortodoxia nu poate fi decât asemenea Lui.
În mijlocul acestei mari minciuni numită lume, Ortodoxia a ţinut Adevărul sus: uneori cu o singură mână, dar şi în acea unică mână era adunat un neam întreg, neamul pe care Dumnezeu l-a ales să păstreze şi să mărturisească Adevărul: Biserica de Răsărit.
În mijlocul acestei mari minciuni numită lume Adevărul a fost răstignit a doua oară: întâi în Trup, cea dintâi prigonire a Bisericii, apoi în duh, prin atacurile ereziilor. Dar Adevărul a rămas viu şi întreg, în templul lui de sudoare şi sânge....
Azi, Ortodoxia e plină de răni adânci, slăbită, dar continuă să îşi ducă crucea: crucea Adevărului.
Câtă vreme face aceasta mai avem pe pământ sarea Adevărului care sărează totul, şi cuvânt şi lacrimă. Datorită Ortodoxiei mai avem credinţă adevărată şi iubire adevărată...
A fi ortodox e totuna cu a fi martir, adică martor cu preţul vieţii: a fi martor al Cerului împotriva pământului, în tine însuţi şi în lume: zi de zi. Pentru aceasta te vor răstigni: şi carnea şi lumea: zi de zi.
Şi pentru că e aşa ne plângem adesea de greutăţile vieţii de ortodox... Dar nouă ni s-a dat o viaţă în care fiecare zi e un praznic: cel al Adevărului. Suntem epuizaţi şi trişti, ori reci şi uscaţi, uitând că noi avem o fântână cu rezerve nelimitate de bucurie: cea cu care se bucură de Adevăr, iubirea.( 1Cor. 13, 6)
STAŢI NECLINTIŢI ŞI ŢINEŢI PREDANIILE! Aceasta este viaţa noastră, a ortodocşilor, rostul nostru pe acest pământ.
Oricine ai fi, ierarh, preot sau mirean, dacă eşti ortodox trebuie să-ţi asumi Adevărul ca destin: cu toată fiinţa. Să-l iubeşti mai mult decât viaţa: zi de zi. Căci Adevărul este îmbrăcat în frumuseţe şi iubire, iar glasul lui este dulceaţă şi apă vie: nu-L poţi auzi, privi sau atinge fără a te îndrăgosti de El!
Nu-L iubesc decât cei ce nu vor să-L audă, să-L vadă sau să se lase atinşi de El!!!
Deşi, unii dintre ei, vin la liturghie, ţin posturile şi se împărtăşesc!
Nu poţi mărturisi Adevărul dacă nu lepezi minciuna în care te-a preschimbat lumea....
Nu poţi avea şi Adevărul şi banii, şi Adevărul şi faima, şi Adevărul şi plăcerea: chiar dacă mergi la Biserică, în fiecare duminică: suntem şi-aşa, fără toate acestea, prea strâmţi pentru Adevăr!
Acesta e testamentul Tradiţiei şi pentru cei de astăzi, care, atunci când sunt întrebaţi ce vor să se facă în viaţă răspund: politician, medic, artist, patron, etc.
Eu m-am gândit, dacă Dumnezeu are milă de mine, să mă fac ortodox!
Singura durere e că n-am început mai devreme...
Ca să fi avut şi eu o tinereţe adevărată... Aşa cum aud mereu că vor tinerii de azi...

Un comentariu:

Adrian Sârbu spunea...

Psalmul 8
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri.
2. Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător.
3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
4. Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
5. Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el.
6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
7. Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului;
8. Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!