CE VOI FACE EU ?

"Ce voi face eu cel mai ticălos decât toţi oamenii?

Să mă plâng pe mine, până când mai este vreme de a primi lacrimile.

Vai, mie , ce voi face?

Gheena focului, întunericul cel din afară, unde sunt plângerea şi scrâşnirea dinţilor mă aşteaptă.

Vai, mie, ce voi face?

Munca şi tartarul cel fără de sfârşit, viermele cel veninat şi neadormit mă aşteaptă.

Vai, mie, ce voi face?

Îngrozirea celor mai mari peste munci mă aşteaptă; sunt înfricoşaţi şi nemilostivi.

Cine va da capului meu apă, ochilor mei izvor de lacrimi ca să plâng noaptea şi ziua, ca să-L îmbunez pe Dumnezeu pe Care L-am supărat?
Păcătuit-am.

Suflete al meu, pocăieşte-te! Iată zilele noastre trec ca umbra. Încă puţin şi te vei duce acolo.

Vei trece, suflete al meu, în loc înfricoşat. Să nu întârzii a te întoarce către Domnul zi de zi.

Vai, mie, ce voi face?

Ai gonit pe sfinţii îngeri prin gândurile întinate şi prin fapte. Să nu dai odihnă ţie, nici să tacă lumina ochilor tăi, căzând la bunul şi iubitorul de oameni, ca să-ţi dea ajutor dintru înălţime.

Locuri înfricoşate şi groaznice vom trece nu după multă vreme, fraţilor.

Nu este cu putinţă a nu călători calea aceasta. Nimeni din cei de aici nu ne poate fi de ajutor şi nici nu va călători împreună cu noi. Nici părinţi, nici fraţi, nici prieteni, nici rude, nici bogăţie, nici altceva din cele asemenea.

Deci să nu ne lenevim de faptele cele bune pe care le vom afla la vremea trebuinţei.

Să ne trezim în veacul de acum, ca după despărţire să nu ne poată opri stăpânitorii întunericului.

Fiindcă ei nu se tem de Împăratul, şi îl cinstesc pe tiran, nu se tem nici de cel mic, nici de cel mare, ci numai de cel ce a vieţuit în evlavie şi s-a aflat în lucruri bune. În faţa acestuia se va înfricoşa şi înfricoşându-se se vor duce după cum este scris: sufletele drepţilor sunt în mâna Domnului şi de ele nu se va atinge chinul; căci înaintea lor va merge dragostea lor.

Fericit cel care se va afla slobod în ceasul despărţirii!

Deci să nu ne lenevim, fraţii mei iubiţi, să nu tragem către noi cele străine, cele ce negreşit se strică. Calea aceea pe toate le dezleagă; după ce va sosi ceasul acela, dezmierdările se vor veşteji.

Desfătarea şi slava deşartă vor înceta, bogăţia şi iubirea de argint nu vor rămâne.

Doamne, ceasul acela în minte avându-l, cad la bunătatea Ta, strigând: Să nu fiu dat celor ce mă nedreptăţesc, Stăpâne. Să nu se fălească vrăjmaşii asupra robului Tău, bunule Părinte, scrâşnind din dinţi şi înfricoşând smeritul meu suflet. Să nu zică " în mâinile noastre ai venit, nouă ni te-ai dat. Aceasta este ziua pe care noi o aşteptăm."

Nu, Doamne, să nu-mi răsplăteşti mie după fărădelegile mele şi să nu-Ţi întorci faţa de la mine. Să nu-mi zici: " Amin, zic ţie, nu te ştiu."

Tu, Doamne, ceartă-mă, însă cu îndurări şi vrăjmaşul să nu se bucure de mine, ci strigă-i îngrozirea lui şi toată lucrarea lui stric-o, iar mie dă-mi calea cea neocărâtă de Tine şi nesupărată să o săvârşesc". ( SF. EFREM SIRUL)