joi, 11 decembrie 2008

CUM SĂ MĂ MÂNTUIESC ? - două răspunsuri



Sfantul Teofan Zavoratul :

Ce graieste cineva unei persoane care intreaba: „Cum imi pot mantui sufletul?”
Aceasta: Pocaieste-te, si fii intarit de puterea harului din Sfintele Taine, paseste pe calea poruncilor dumnezeiesti, sub indrumarea pe care Sfanta Biserica ti-o da prin preotia ei dumnezeiasca. Toate acestea trebuie facute in duhul credintei sincere, fara nici o indoiala.
Atunci ce este credinta?
Credinta este marturisirea sincera ca Dumnezeu, Caruia ne inchinam, Treimea, Cel care este ziditorul si datatorul a toate, ne mantuieste pe noi cei cazuti, prin puterea mortii pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu cel intrupat, cu harul Prea Sfantului Duh in Sfanta Sa Biserica. Inceputurile reinnoirii, care sunt puse in viata aceasta, vor aparea in intreaga lor slava in veacul ce va veni, intr-un fel pe care mintea nu il poate intelege, nici limba glasui.
O, Dumnezeul nostru, cat de marete sunt fagaduintele tale!
Cum poate atunci cineva sa paseasca pe calea poruncilor fara sa se abata din drum?
Nu se poate raspunde la aceasta cu un singur cuvant, caci viata este un subiect lipsit de simplitate. Iata ceea ce este trebuincios:
a) Pocaieste-te si intoarce-te catre Domnul, recunoaste-ti pacatele, plangi pentru ele, cu strangere de inima, si marturiseste-le in fata parintelui duhovnicesc. Jura-te cu vorba si cu inima inaintea fetei Domnului sa nu il mai superi de acum inainte cu pacatele tale.
b) Apoi, statornicind cu Dumnezeu in minte si in inima, nazuieste sa implinesti in trup indatoririle si treburile pe care sederea in aceasta viata ti le impune.
c) In aceasta nevointa mai ales sa iti pazesti inima de cugetele si simtirile cele rele – mandria, slava desarta, mania, judecarea celorlalti, ura, invidia, dispretul, deznadejdea, atasamentul fata de lucruri si de oameni, ganduri imprastiate, neliniste, toate placerile simturilor si tot ceea ce desparte mintea si inima de Dumnezeu.
d) Pentru a rezista in nevointa aceasta, hotaraste inainte de toate sa nu te retragi din ceea ce recunosti ca este trebuincios, chiar de ar insemna moartea. Pentru a dobandi aceasta, cand te-ai hotarat sa faci astfel, daruieste-ti viata lui Dumnezeu pentru a nu mai trai de dragul tau, ci doar pentru Dumnezeu.
e) Sustinerea unei vieti dusa astfel este o jertfa smerita a sinelui catre vointa lui Dumnezeu, si a nebizuirii pe sine; arena duhovniceasca in care aceasta viata se savarseste este rabdarea sau sederea neabatuta in randul vietii rascumparate, cu indurarea plina de bucurie a tuturor nevointelor si neplacerilor care sunt legate de aceasta.
f) O temelie pentru rabdare este credinta, sau convingerea ca, nevoindu-te in acest fel pentru Dumnezeu, esti sluga Sa si El este Stapanul tau, Care iti vede stradaniile, se bucura de ele si le pretuieste; nadejdea ca ajutorul lui Dumnezeu care te ocroteste pururea, este mereu pregatit si asteptandu-te, si se va pogori asupra ta la vreme de trebuinta, ca Dumnezeu nu te va parasi la sfarsitul vietii tale, si pastrandu-te ca unul credincios poruncilor Sale aici, printre toate ispitele, te va calauzi prin moarte la vesnica Sa Imparatie; dragostea, care cugeta zi si noapte asupra Domnului iubit, in toate felurile straduindu-se sa faca numai ceea ce este placut Lui, si sa evite tot ceea ce L-ar putea supara cu gandul, cu vorba sau cu fapta.
g) Armele unei astfel de vieti sunt: rugaciunile in biserica si acasa, mai ales rugaciunea mintii, postirea pe masura puterii fiecaruia si a randuielilor Bisericii, trezvia, singuratatea, muncile fizice, marturisirea deasa a pacatelor, Sfanta Impartasanie, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si a scrierilor Sfintilor Parinti, discutii cu oameni tematori de Dumnezeu, cercetarea deasa a parintelui duhovnicesc asupra tuturor intamplarilor vietii launtrice si exterioare. Temelia tuturor acestor nevointe in masura, vreme si loc este intelepciunea, cu povata celor experimentati.
h) Pazeste-te cu teama. Pentru aceasta adu-ti aminte de sfarsit – moartea, judecata, iadul, Imparatia cerurilor. Mai ales, fii cu bagare de seama la tine: pastreaza-ti mintea treaza si inima netulburata.
i) Aseaza-ti ca tel din urma aprinderea focului duhului, ca focul duhovnicesc sa arda intru inima ta si, strangandu-ti toate puterile laolalta, sa inceapa a-ti zidi omul launtric si, in cele din urma, sa arda neghina pacatelor si patimilor tale.
Randuieste-ti viata in acest chip si, cu harul lui Dumnezeu, te vei mantui.

+
Avva Filimon :
Un frate pe nume Ioan a venit la avva Filimon si asezandu-se i-a spus: "Ce sa fac sa ma mantuiesc? Deoarece mintea mi se plimba de la una la alta si se indreapta spre toate lucrurile rele". Dupa o pauza, parintele i-a raspuns: "Aceasta e una din patimile din afara si nu te lasa fiindca inca nu ai dobandit o dorire desavarsita a lui Dumnezeu. Caldura acestei dorinte si cunostiinta lui Dumnezeu inca nu au venit la tine". Fratele i-a zis: "Ce ar trebui sa fac, parinte?" Avva Filimon raspunse: "Cugeta in launtrul tau pentru o vreme, adanc in inima ta; caci aceasta iti poate curati mintea de lucrurile acelea". Fratele, neintelegand ceea ce i se spusese, ii zise batranului: "Ce este cugetarea launtrica, parinte?" Batranul raspunse: "Uita-te mereu in inima ta, si cu atentie rosteste in mintea ta cu frica si cutremur: 'Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma'. Caci aceasta e povata pe care fericitul Diadoh a dat-o incepatorilor".Fratele a plecat; si cu ajutorul Domnului si pentru rugaciunile batranului a gasit linistea si o vreme s-a umplut de dulceata cu aceasta cugetare. Dar apoi, dintr-o data, aceasta l-a parasit si nu mai putea sa o savarseasca sau sa se roage cu atentie. Asa ca s-a dus iar la batran si i-a spus ce patise. Iar batranul i-a zis: "Ai avut aceasta inainte-gustare a linistii si a lucrarii launtrice, si ai trait dulceata care vine din ele. Aceasta e ceea ce ar trebui sa faci mereu in inima ta: fie de mananci sau bei, ca esti cu cineva sau in afara chiliei tale, sau pe drumuri, repeta acea rugaciune cu mintea treaza si gandul neabatut; de asemenea, canta, si mediteaza in rugaciune si psalmi. Chiar si cand faci munci trebuincioase, nu lasa mintea ta sa stea ci continua sa cugeti launtric si sa te rogi. Caci astfel poti atinge profunzimile Sfintei Scripturi si puterea ascunsa acolo, dand lucrare neincetata mintii, si astfel implinind porunca apostoleasca "Rugati-va neincetat" (1 Tesaloniceni 5:17). Da mare atentie inimii tale si pazeste-o, ca nu cumva sa intre ganduri rele sau altfel goale si nefolositoare. Fara intrerupere, fie de esti adormit sau treaz, de mananci, bei, sau esti cu cineva, lasa-ti inima si mintea, launtric, intr-o vreme sa cugete la psalmi, intr-alta sa repete rugaciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma". Si cand canti, asigura-te ca gura nu iti glasuieste un lucru, iar mintea iti cugeta la altul."Iarasi, fratele a zis: "In somn vad multe inchipuiri desarte". Si batranul i-a spus: "Nu fi trandav si neglijent. Inainte sa te duci spre somn, rosteste multe rugaciuni intru inima ta, lupta impotriva gandurilor rele si nu te lasa amagit de cererile diavolului; atunci Dumnezeu te va primi in prezenta Sa. Daca este cu putinta, dormi numai dupa rostirea psalmilor si dupa cugetarea launtrica. Nu te lasa prins nepregatit, lasandu-ti mintea sa accepte ganduri straine; ci intinde-te cugetand cu gandul rugaciunii tale, ca in vremea somnului te va pazi, iar cand te vei destepta va grai cu tine (Pilde 6:22). De asemenea, rosteste sfantul Crez al credintei Ortodoxe inainte sa adormi. Caci dreapta credinta in Dumnezeu este izvorul si paza tuturor binecuvantarilor".

16 comentarii:

Anonim spunea...

am si eu o intrebare, sau mai bine zis o nelamurire - ce se intelege prin "atasamentul fata de oameni".nu inteleg unde incepe greseala atunci cand iubesti pe cineva.

Anonim spunea...

la sf. teofan şi în general la sfinţii părinţi e vorba de ataţamentul pătimaş faţă de oameni, acea " dragoste" care îl aruncă pe Dumnezeu pe locul 2,3,4, etc....vorbeşti de dragoste... e un cuvân care pe mine mă face să tremur...pentru creştini acesta e un cuvânt sfânt, e Nume al lui Dumnezeu şi rostul poruncilor lui Hristos e să ne reveleze adevărata iubire, CEA SFINŢITOARE...Dacă iubirea pe care o simţi tu pentru cineva are acest caracter atunci e o binecuvântare a lui Dumnezeu...dar, cam trebuie să fii sfânt pentru a iubi cu adevărat...şi chiar ăsta e rolul tuturor celor spuse de sfinţii din postare: cum să-ţi curăţeşti inima (de toate ataşamentele pe care, ca om păcătos, le ai prin păcat, pe criteriul poftelor tale motivate de o fire, mai mult sau mai puţin, pătimaşă) pentru a purta iubirea cea adevărată întru ea...
pe care "chiar dacă aş vorbi în limbile îngerilor" tot n-aş putea să ţi-o descriu mai bine decât sf. evanghelie...
restul, iartă-mă pentru acest crud adevăr, e patimă şi-ţi fură înţelegerea dreaptă e vieţii şi mântuirea...
Doamne ajută să cunoşti iubirea Lui!

Anonim spunea...

chiar acesta e şi rolul Tainei Cununiei: DE A SFINŢI, DE A FACE SFINŢITOARE iubirea dintre un bărbat şi o femeie... Când priveşti persoana dragă, întreabă-te: ceea ce simt eu pentru ea mă face un rob al mântuirii sau al împlinirii poftelor ei?
lumea e plină de oameni care, în numele iubirii, se conduc unii pe alţii, cu tandreţe, spre iad...
iartă-mi greşelile din primul răspuns.

Anonim spunea...

iti multumesc pentru sfat/lamurire..Dumnezeu va sti sa-ti rasplateasca!

pescarus spunea...

Despre iubire... iubirea este purtarea de grija, este a spune: fratele meu este viata mea. Marile minuni nu sunt invierea din morti, vindecarea bolnavilor, miscarea muntilor din loc, ci marea minune, disponibila chiar oricarui om, este iubirea. Este iertarea. Un lucru accesibil oamenilor, si care totusi este dumnezeiesc. Cat de frumos poate fi sa ierti pe cineva si cat de frumos este sa primesti iertarea cuiva. Iti amintesti, suflete? Sunt lucruri pe care eu, din pacate, le-am uitat, le-am scos din dictionarul meu. In schimb, am bagat tot felul de cuvinte mestesugite si amagitoare si, desi nu sunt cine stie ce invatat, imi dau totusi seama ca din tot vocabularul meu, nu-mi lipsesc acele cuvinte academice, pe care inca nu le cunosc, ori nu le stapanesc prea bine, ci imi lipsesc acelea pe care le cunosc, insa carora le-am uitat intelesul - dragostea, iertarea, blandetea, smerenia.
Spun unii ca e greu sa-ti ceri iertare. Nu e greu, e imposibil! Dar ce este cu neputinta la om, este cu putinta la Dumnezeu.

andreiraduM spunea...

Buna ziua, bine v-am gasit!

Am si eu o intrebare (in diferse forme), sper sa nu para nici malitioasa, nici ca ar ascunde cine stie ce interese. Imi pun aceasta intrebare ori de cate ori privesc la oameni, la pamant, la cer... adica mai tot timpul.
Din punct de vedere religios, ortodox, ce rost are toata aceasta nebunie de pe pamant?
Oamenii au suferit de cand lumea, pamantul sufera de cand e omul pe el etc.
La ce bun toate astea? Care este scopul acestei lumi, din punct de vedere ortodox? ca nu mai inteleg nimic.
Daca Doamne-Doamne stie totul dinainte, daca nici un fir de praf nu se misca fara voia lui, la ce bun toata aceasta teroare?

Va rog, as vrea un raspuns pertinent, nu acela cum ca omul a fost creat de Doamne-Doamne pentru a-l slavi, cum ca omul sufera ca adam a mancat din mar, cum ca Doamne-Doamne a lasat pe Lucifer sa-si faca de cap pe pamant etc.
Ce rost mai are viata, daca de la bun inceput se stie ca suntem pacatosi, ca vom muri, ca ne asteapta suferinte inimaginabile, ca Doamne-Doamne oricum stie cine se va mantui, etc.?
Nu inteleg sensul: situatia se repeta Sodoma si Gomora. A lasat Doamne-Doamne sa evolueze raul (stiind apriori de el) apoi a trecut la nimicire.
Situatia se pare ca va fi repetitiva. La ce bun? Cui foloseste? In ce scop?

Multumesc frumos si sper ca imi veti raspunde, bineinteles, in masura in care veti putea.
Cu respect

Anonim spunea...

Stilul în care aţi formulat întrebările, dinamitându-mi, ca în joacă, premizele oricărei apologetici serioase , îmi uşurează foarte mult situaţia, pentru că nu mă pricep la argumente intelectuale...
Am să vă ilustrez felul în care am receptat ( cu inima ) întrebările d-stră, printr-o parabolă:
Mi-aţi cerut să vă aduc o pasăre. Mi-aţi luat-o din mâini şi, cu o politeţe aproape delicată, i-aţi smuls pe rând, una câte una, toate penele... După o clipă de gândire, i-aţi frânt şi scheletul gol al aripilor...Iar, înainte de a mi-o înapoia, ca o ultimă tuşă la un tablou, i-aţi răsucit şi gâtul...

După toate acestea mi-aţi înapoiat pasărea şi mi-aţi cerut, cu aceeaşi desăvârşită politeţe şi inocenţă, să vă arăt cum zboară...

Vă las cu această pasăre moartă în mâini... Este, în întregime, produsul minţii d-stră...
Dureros e că această pasăre e chiar inima d-stră...
N-aveţi nevoie de răspunsuri...Sunteţi sătul de vorbe...
AVEŢI NEVOIE DE IERTARE ( pentru minte)...ŞI DE ÎNVIERE ( pentru inimă)...
Dacă le căutaţi pe acestea, vă pot ajuta...

Cu drag

andreiraduM spunea...

Multumesc frumos pentru amabilitatea de-ami raspunde.
Nu ma asteptam, fireste, la alt raspuns.
M-a intristat foarte tare "parabola" deoarece eu iubesc extraordinar de mult pasarile - pentru mine a fost o imagine ce a atins grotescul.

Multumesc si pentru cadoul dvs. "pasarea moarta", il primesc cu bratele deschise, sunt convins ca va zbura, Dumnezeu e mare si bun.

Am inteles foarte bine raspunsul (plin de subtilitate intelectuala,e vident) - cauza, efect.

Diferenta consta in faptul ca unul cauta, iar altul deja a gasit (stie).
Unul incearca sa se apropie, iar celalalt deja apropiat (sau ajuns) respinge, indeparteaza.
Dar toate isi au rostul lor, nu? Important este sa avem puterea de a merge mai departe, sa descoperim acel rost, cu sau fara ajutor.

Ma doare ori de cate ori primesc taisul unor vorbe "pline de duh", in locul unor cuvinte duhovnicesti.

Ma mai doare si faptul ca tocmai cei ce propovaduiesc dragostea, credinta, jertfa, mantuirea, milostenia, intelepciunea nu dau dovada de toate acestea (cel putin la nivel de aparenta).

Doar ma doare, nu ma si supara. Ma intristeaza faptul ca nu am reusit nici macar sa invat ceva nou, din aceste dureri, ci doar sunt nevoit sa privesc la aceiasi natura moarta si sa-mi indrept privirea spre cer, iar inima sa o las in grija lui Dumnezeu.

Raspunsurile vor veni,probabil, cand Dumnezeu ma va invrednici sa le aud, sa le citesc, sa le simt. Pana atunci, datoria mea este sa caut.

Nu-l caut pe Dumnezeu, el este in inima mea, caut raspunsurile la intrebarile care inca imi framanta viata. Unele sunt cele adresate dvs, altele sunt de alta natura.

Cui foloseste un om cu har, daca acel har este pus sub bolul de cristal?

Anonim spunea...

Am avut si eu framantari de genul acesta de mai multe ori. Stiu ceea ce simtiti. Dar oare aceste intrebari pe care vi le puneti va aduc mantuirea? V ar ajuta cu ceva raspunsul? Daca va este dat sa le aflati raspunsul va vor ajuta in vreun fel iar daca nu, trebuie doar sa credeti,fara sa cercetati. Framatarea aceasta va face sa pierdeti din energia pe care ati fi putut-o folosi cu alt scop, care v ar fi fost de folos. Sa va spun ce am facut eu pentru a scapa de aceste ganduri care, dupa parerea mea, sunt inutile si chiar daunatoare. Ei bine, eu nu am facut nimic bun ci pur si simplu mi am consumat toata energia pana am ajuns intr-un punct in care nu mai stiam ce sa fac, aveam inima obosita si aproape zdrobita(daca as fi avut-o total zdrobita nu as fi revenit la unele dintre vechile mele obiceiuri). Cand ajungi in situatii de genul acesta sunt 2 cai de urmat: una rea,pe care nici nu vreau sa o pomenesc si cea mai buna si singura cale ce trebuie urmata,Slava Domnului, este sa te lasi pe mana Lui. Si cum te lasi pe mana Lui? Este simplu. Trebuie sa constientizezi ca nu poti face nimic fara El. Eu nu puteam afla raspunsul la niciuna dintre intrebarile pe care mi le puneam sau le puneam celorlalti pentru ca, credeam, ca EU sunt in stare sa aflu adevarul, ca Eu pot sa imi port de grija si de ce nu, Eu ma pot mantui daca duc o viata cum trebuie, doar respectand cele 10 porunci si stand in patratelul meu, nederanjand pe nimeni si bineinteles nimeni sa nu ma deranjeze pe MINE. Desigur ca, ceea ce credeam eu era total gresit si necrestinesc. Nimic, dar absolut nimic, nu poti face fara ca Dumnezeu sa ingaduie. Nihil sine Deo! E cale lunga de la a afla lucrul acesta pana la a-l simti si a-l pune in practica. Deocamdata eu sunt la stadiul de aflat si abia daca imi amintesc din cand in cand, dupa ce cad, statutul meu de pamantean muritor. Dar Dumnezeu e MARE si mult milostiv, asa cum a iertat pe talharul de pe cruce, pe desfranati, vamesi si pe multi alti pacatosi, asa am nadejdea ca ne va iarta si pe noi. Numai sa ne lasam pe mana Lui. De ce ingaduie Dumnezeu toate cele ce se intampla pe pamant? Numai El stie.. Eu stiu doar ca ne-a iubit atat de mult incat ne-a daruit pe UNICUL SAU FIU, sa Se jertfeasca pentru iertarea pacatelor noastre, sa putem dobandi si noi un coltisor de Rai. Dumnezeu a dat omului LIBERTATE. L-a lasat sa aleaga daca sa pacatuiasca sa nu, mancand din marul cunostintei pentru a se convinge singur de adevar. Dumnezeu nu a facut din om o marioneta ci o fiinta libera. Pentru fiecare dintre noi este pusa deoparte particica noastra de har pe care o vom simti prin altii sau chiar prin propria fiinta atunci cand este cazul, cand El considera ca ne este de folos sau ca am mai dobandit putina stare duhovniceasca. Cei ce au urechi sa auda, iar pentru noi, cei ce nu auzim inca, rugati-va mult fratilor! Doamne ajuta si iertati-ma de indrazneala!

Anonim spunea...

către ANONIMUL PĂMÂNTEAN

cu tot respectul: nu aţi înţeles nimic!
Numai dacă v-aţi spovedi şi împărtăşi ( cu tot sufletul şi din toată inima!) aţi putea înţelege ce v-am scris....

Cu nădejde

andreiraduM spunea...

catre Marius Iordachioaie

Ce sa-i faci parinte: "multi chemati, putini alesi!"

Probabil ca ma numar printre cei multi chemati, dar nu si printre cei alesi, ca domnia voastra.
dar:
"Dar ce este cu neputinta la om, este cu putinta la Dumnezeu."
Am nadejde!

Multumesc si "anonimului" pentru ca mi-a impartasit din experienta sa, m-a incurajat si m-a sprijint.
Una e sa te trezesti cu usa trantita in nas, si alta e sa fii primit cu bunatate, intelegere si intelepciune (puterea exemplului este mare).

Anonim spunea...

ptr. ANONIMUL PĂMÂNTEAN

Nu sunt preot.După cum singur şi uşor v-aţi dat seama nu sunt vrednic de aşa ceva...
Sunt doar un mirean care şi-a călcat pe " dumnezeul din inimă"( cel al părerilor, simţirilor şi poftelor mele etc.)ca să-L afle pe Cel adevărat. CRED CĂ ALTFEL NU POATE FI AFLAT.
Mă bucur că citiţi Sf. Scriptură, pe care mi se părea, în prima d-stră intervenţie, că o persiflaţi...
Merit mult mai mult dispreţ decât cel rafinat în finele d-stră ironii...
Dacă asta vă ajută să vă apropiaţi de Hristos sunt un om fericit...
HRISTOS ESTE RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA TOATE ÎNTREBĂRILE DUMNEAVOASTRĂ!
Şi Hristos poate fi aflat în Sf. Biserică Ortodoxă, în harul din Sf. Taine, de care ne apropiem crezând în cuvântul Lui... Taine spre care v-am îndrumat cu brutalitate tocmai ca să nu vă mai pierdeţi timpul cu mine...
Bunătatea oamenilor e cea mai eficientă cale de a-i ţine pe oameni departe de bunătatea lui Dumnezeu, aşa cum o viaţă pământească fericită este cel mai eficient argument pentru a nu căuta mântuirea şi viaţa veşnică...
N-am vrut să vă rănesc...Îmi cer iertare...
Am vrut doar să vă iau mai în serios decât mi s-a părut că o faceţi d-stră înşivă...
Părintele SAVATIE BAŞTOVOI, DANION VASILE, LAURENŢIU DUMITRU, MAICA SILUANA, etc.:iată câţiva dintre oamenii cu adevărat duhovniceşti pe care ar trebui să-i frecventaţi...

Doamne ajută

Anonim spunea...

Aveam un prieten foarte bun care avea o stare duhovniceasca profunda. Am inceput sa vorbesc cu el despre Dumnezeu dar ne cam contraziceam, nu intelegeam ce vroia el sa imi transmita si ma suparam pe el ca nu ma intelegea si ma judeca, intr-un fel. Am ajuns dupa un timp sa il evit pentru ca incepeam sa nu il mai suport deoarece aveam impresia ca ma privea cu superioritate si nici nu imi mai raspundea la provocari. Am intalnit mai apoi pe cineva (un parinte bland si intelept) care m-a luat cu binisorul si a inceput sa imi explice cum stateau lucrurile. Nu dupa mult timp, parintele m-a facut sa inteleg ca de fapt prietenul meu nu imi vroia raul, nu avea acel aer de superioritate asa cum mi se parea mie, doar nu stiuse cum sa ma "abordeze". A fost nevoie de multa bunatate si smerenie din partea parintelui pentru a ma face sa inteleg ca prietenul meu avea mare dreptate. In felul acesta am ajuns sa il apreciez foarte mult si sa ma ghidez dupa sfaturile intelepte si pline de iubire pe care acest prieten mi le oferea cu multa caldura. Am tras invatatura de minte sa nu mai judec in niciun fel omul nici din fapte si nici din vorbe pentru ca nu stiu cum as fi reactionat eu daca as fi fost in aceiasi situatie. Alta data am fost eu in locul prietenului meu, stiam si eu mai multe de cand cu parintele si incercam sa invat si eu pe cineva asa cum m-au invatat si pe mine altii. Si bineinteles ca nu am reusit decat sa indepartez persoana respectiva de mine si sa o fac sa se revolteze. Imi pierdusem orice speranta ca se va intoarce la calea cea dreapta. Dar a avut grija Cineva si i-a intins o mana de ajutor, iar acum persoana respectiva e mult mai avansata ca mine duhovniceste avand foarte multa blandete si impartasind iubirea celor din jurul ei. Numai Dumnezeu stie ce suflet maret ascunde omul in inchisoarea trupului sau, fiind facut dupa chiupul si asemanarea Lui. Cine sunt eu sa ii judec pe ceilalti si mai ales sa cred ca am inteles ceea ce vroiau sa imi zica si ca intentiile lor au fost rele? NU se stie niciodata in mainile cui se afla mantuirea mea, de ce sa ii dau cu piciorul? Draga, anonime pamantean, pe mine m-a ajutat foarte mult parintele meu duhovnic. Cand am o nelamurire fug repede la el, ma lamureste in toate problemele si mai presus de toate imi reda linistea si pacea sufleteasca pe care mi o consum incercand sa fac "dreptate". Cred ca cel mai bun raspuns il poti primi de la el. Daca nu ai inca un parinte duhovnic, roaga-te si Dumnezeu iti va trimite unul. Dumnezeu sa te ajute si sa iti rasplateasca iubirea fata de oameni, cu intelegerea lor.
Domnule Marius, iertati-ne si rugati-va pentru noi sa ne "manance" si pe noi Raiul :).
Doamne ajuta!

andreiraduM spunea...

Buna sa va fie inima!

Multumesc frumos pentru raspuns si domnului Marius si "anonimului".

"HRISTOS ESTE RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA TOATE ÎNTREBĂRILE DUMNEAVOASTRĂ!" Aveti dreptate, mare dreptate. Cred mai mult decat pot sa spun.

Multumesc si pentru faptul ca mi-ati indrumat pasii catre cativa oameni ai lui Dumnezeu. Chiar am nevoie, insa cum ii pot gasi pe acesti oameni, unde?
Raspund totodata si "anonimului" - nu am duhovnic, am incercat sa am, dar cei pe care i-am abordat, ori imi raspundeau ca "nu sunt vrednici", ori imi dadeau carti de rugaciuni si imi spuneau la revedere.
Am mai gasit un om, despre care se spunea ca are har, m-am dus cu inima maaare cat roata carului... si m-am intors acasa intristat (nu va povestesc ce s-a intamplat).

"Bunătatea oamenilor e cea mai eficientă cale de a-i ţine pe oameni departe de bunătatea lui Dumnezeu, aşa cum o viaţă pământească fericită este cel mai eficient argument pentru a nu căuta mântuirea şi viaţa veşnică... "
Aici nu sunt de acord cu dumneavoastra, iertati-ma: Dumnezeu lucreaza prin oameni si cu oameni.
Bunatatea omului nu poate indeparta de Dumnezeu, ci apropia, atrage - este un exemplu viu, in opinia mea.

Mai adaug ceva - nu caut mantuirea, nu caut viata vesnica - Dumnezeu va hotari la momentul stiut de El daca voi merita sau nu acest lucru.
Eu caut sa fiu OM,inainte de orice.
Daca incerc, ma stradui sa respect poruncile Lui, nu o fac pentru ca vreau mantuirea, ci pentru ca Il iubesc, nu vreau sa-L supar.

Va multumesc din toata inima.
O zi plina de lumina va doresc.

pescarus spunea...

De unde esti draga anonimule pamantean?

Pe oamenii acestia ii gasesti in librarii, pe internet, precum si acasa la ei probabil, daca ai asa ravna sa-i cunosti personal.
Parintele Savatie Bastovoi are scrise mai multe carti. Eu ti le recomand pe acestea: "Intre Freud si Hristos", "Ortodoxia pentru postmodernisti", "Nebunul", "A iubi inseamna a ierta".
Maica Siluana Vlad - "Mestesugul bucuriei"

Despre Danion Vasile si Laurentiu Dumitru este suficient sa dai un search pe google si o sa le gasesti adresele.

Cartile se gasesc in librariile Sophia, in special, dar mai mult ca sigur vei da de ele in orice librarie ortodoxa, ori care cuprinde si o sectiune ortodoxa.

Viziteaza si link-urile de pe blogul nostru. Neaparat "Razboi intru Cuvant". Articole de-ale parintelui Savatie Bastovoi mai gasesti la http://savatie.trei.ro, si la http://savatie.wordpress.com.

Doamne ajuta

Anonim spunea...

Intr-un moment de incercare al vietii, cautam ceva despre motivatie ortodoxa si am ajuns aici la voi. Vad ca nu s-a mai scris de mult, insa mesajul si intrebarile declansate aici imi sunt de folos.

Citind durerea anonimului pamantean si intrebarile lui mi-am amintit de fiul meu adolescent, care in cautarile lui mi-a spus intr-o zi: mama, si totusi, Dumnezeu stie ce o sa fac eu, ma cunoaste tot, imi stie toate luptele si neputintele. Si mai apoi mi-a spus ca simte ca daca mai intreaba ceva depaseste nevoia lui, simte ca intra in ceva greu de patruns si de inteles cu mintea lui.

Am stat putin si ne-am gandit amandoi si ca orice ortodox ne-am dat seama ca numai gandindu-ne la Dumnezeu si deja ne simtim depasiti.

Am inteles parabola cu pasarea. E ca o lovitura si noi care intram in amorteli, in ispite, in incercari din cauza nemuncii cu rugaciunea, avem nevoie tocmai de astfel de parabole.

Am fost la capataiul unui monah mai multi si ii tot ceream un cuvant de folos. El acolo intins pe pat, cu zambet bland ne-a spus: vreti cuvant de folos de la mine? Iata, eram odata intr-o padure si a gasit un cap de om care mi-a spus: eu ca tine am fost.

Ne.a infiorat ce ne-a spus, simteam ca nu mai aveam aer si ne-a luat frica, dar cuvintele lui au sunat si inca mai suna in mine. Parabola cu pasarea este fina pe langa cea cu capul de om, spusa de un monah in chilia lui, acolo pe patul de moarte.

Lenea sau nemunca ne tine departe de Hristos. Cu asta eu personal m-am zbatut toata viata si de aceea am fost bucuroasa mereu cand am fost implicata in proiecte care nu mi-au dat voie sa respir. In astfel de clipe munca fizica mi-a dat posibilitatea sa ma rog.

Nimic nu ne repara mai mult ca rugaciunea.

Doamne ajuta