joi, 4 decembrie 2008

UN BUN ÎNCEPUT

Da, e limpede
Trebuie sã plec…
Mã trezesc tot mai greu dimineaţa
Am tot mai puţine motive sã mã ridic din pat
Ieri, am cãzut pe stradã
Şi parcã nu se mai termina…
Deschid gura
Şi cuvintele nu vin
Au şi ele tot mai puţine motive sã o facã…

Dacã stau bine sã mã gândesc
La urma urmei toate zilele vieţii mele au fost aşa
Doar ceva mai multã mişcare şi mai multe cuvinte
Dar e limpede
Cã fiecare era o foarte scurtã amânare
A acestei plecãri…

Aşa cã voi merge la uşile tuturor
Sã-mi iau rãmas bun
Şi sã-mi cer iertare
Cã am înţeles
Atât de greu…

Voi începe
Cu uşa
Lui
Dumnezeu…

2 comentarii:

Sorin Micuţiu spunea...

Slăvit să fie Domnul!

Frumos vers, frumos mesaj!
Şi eu am pronit într-o astfel de călătorie şi iată ce a ieşit:

,,Eu" si ,,eu"

Azi, în tăcere,
am făcut o călătorie
lungă, în cădere…
până în adâncul inimii…
Am mers pe cărări de iubire
şi apoi,
m-am coborât în adâncul
care încă mai ascunde multe mistere…
unul mai mare ca altul…
M-am coborât
să-L caut pe Dumnezeu.
M-am cutremurat
văzând
tronând
un alt „eu”
în loc de Dumnezeu.
Simţeam că totul se destramă…
Eu, în faţa unui alt „eu”?
Ochii mei tremurau
căutând în străfunduri
o dâră de sânge:
Cine-I rănitul?
E poate, Preaiubitul?!
Oare plânge?!...

Păşesc greoi...
picioarele îmi sunt ca de plumb,
şi grele, şi moi...
Deodată,
în faţa unei uşi mă trezesc...
În faţa uneia-ncuiată...
Nimica nu zăresc...
Necăjit,
mă aşez în prag,
dezamăgit,
cu nouri în privire
întrebându-mă:
,,Oare cine făcuse
acele cărări de iubire?”

Aştept în prag,
cu gândurile-mi duse...
poate cineva îmi va deshide.
Plâng...
Mi-e teamă să bat...
Mi-e teamă
să nu-mi deschidă un alt „eu”!
Dar deodat’
aud o chemare,
ca un susur dulce,
ca o adiere:
-Hei, tu,
cel care stai acolo şi aştepţi,
uşa-i deschisă!
-O! E El, Preaiubitul…!
Iartă-mă, Doamne!
Pe umerii mei apasă
o întreagă povară
de păcate...
Mi-e inima amară...
şi grea...fă-mi-o uşoară!


Iată-mă singur înaintea Ta
în liniştea dulce a serii.
Iartă-mă, Doamne,
că mult am vorbit
şi puţin am împlinit;
Iartă-mă, Doamne,
pentru vorbele goale
lipsite de rod!...

Preaiubitul meu
m-a strâns prieteneşte de mână,
cu mâna-I sfântă şi moale,
zicându-mi:
-Eşti trup din Trupul meu
Zidire vie a templului lui Dumnezeu!
-Dar, Doamne,
am văzut tronând un “eu”?
-Nu-ţi fie teamă de nimic,
spuse Dumnezeu…
Spune ,,da”!
Fiul Meu,
atât aştept...
Am spus “DA”
Şi m-am trezit
Cu fericirea-n piept,
fără ,,eul” meu,
doar cu ,,Eul” lui Dumnezeu…

Îţi mulţumesc, Doamne,
pentru această călătorie,
pentru această visare!...
Îţi mulţumesc că eşti
şi-n visul meu...
Că eşti cu mine mereu...
Preaiubit Dumnezeu
Fii fericitul meu ,,Eu”!

... spunea...

Doamne ajuta!