"Odată ce omul s-a lipsit, prin cădere, de lumina dumnezeiască, nu i-a mai rămas decât raţiunea, cu sclipirea unei singure lumini sărace. Foarte mulţi oameni au fost aduşi la cunoaşterea Adevărului prin această lumină şi n-au fost lăsaţi să se piardă în comodităţile posibile ale acestei vieţi pământeşti, pe care vrăjmaşul omenirii le-a inventat, prin tot felul de ştiinţe şi arte care au contribuit la marea sporire a păcatului, spre întărirea căderii şi înfrumuseţării ei cu idolii bunăstării şi ai veseliei. Ştiinţele omeneşti, aducându-i satisfacţie omului şi prezentând harul dumnezeiesc şi pe Însuşi Creatorul ca ceva netrebuincios, hulind, respingând şi umilind Duhul Sfânt, s-au făcut arme puternice şi mijloace ale păcatului şi diavolului. Lumina oamenilor s-a contopit cu " lumina" demonilor, formând deşteptăciunea omenească, străină de Dumnezeu, distrugându-l astfel pe om cu mândria cea asemenea diavolului( 1 Cor.3,17-18)
Înconjurat de boala învăţăturii, omul înţelept al acestui veac le supune pe toate raţiunii sale, slujindu-i lui însuşi, devenind astfel propriu-i idol, întruchipând propunerea oferită de satana: Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. Înţelepciunea oferită sie însuşi este o înşelare de sine, o minciună drăcească, o cunoaştere falsă care îl pune pe om într-o stare de amăgire faţă de propria persoană şi faţă de cele ce-l înconjoară. Toată această înţelepciune este o spurcăciune şi o nebunie în faţa lui Dumnezeu, o îndrăcire. Orbirea sa o proclamă ca fiind o viziune şi de o competenţă corespunzătoare, făcând astfel să fie de nevindecat, căderea fiindu-i asemenea cu cea a nenorociţilor de farisei şi cărturari ( In.9,41) Legat de aceasta Apostolul spune: " Cugetul trupului este moarte iar cugetul Duhului viaţă şi pace. Pentru că cugetul trupului vrăjmaş este la Dumnezeu căci legii lui Dumnezeu nu se supune, că nici nu poate"( Rom.8,6-7)
Pentru aceasta, Duhul Sfânt porunceşte acelui ce doreşte să se apropie de Dumnezeu şi să se facă părtaş înţelepciunii duhovniceşti să respingă această înţelepciune pământească ( I Cor.3,18)
Chiar şi Sf. Ap. Pavel atenţionează că puţini învăţaţi au primit credinţa creştină considerând înţelepciunea duhovnicească a lui Hristos ca o adevărată nebunie. Filozofii şi pictorii au fost cei mai mari susţinători ai idolatriei, precum şi duşmani ai adevăratei cunoaşteri a lui Dumnezeu.
Din momentul în care credinţa creştină a cuprins lumea, ştiinţa a născut nenumărate erezii şi cu ele s-a străduit să răstoarne temelia creştinismului.
Marea fărădelege, adică omorârea Dumnezeului Cel întrupat, a fost săvârşită de învăţaţii acestei lumi în numele înţelepciunii şi a legii lor.
Acum oamenii creştini, proveniţi din vechii închinători la idoli, revin la starea de dinainte pentru că nu pot să respingă progresul ştiinţei. Această ştiinţă îi fac pe oameni să se închine din nou la idoli şi să-i slujească satanei, dar printr-o altă formă de înşelare, mai lesnicioasă. "
