NEBUNA

Vreau să mă apropii de adâncul inimii mele

să-mi las fruntea pe temelia ei

ca un pelerin ostenit

pe ultima treaptă

a Scării

dar

sunt într-una zvârlită-napoi

afară

tot mai departe şi mai adânc în noroiul

şi zarva drumului larg...

Mă ridic îmi scutur hainele le şterg le usuc la soare

frec crustele vântur praful

vieţii de zi cu zi:

această poveste a hainelor mele

din care

încerc să fug

şi sunt prinsă

la fiecare bătaie de inimă

ce pleacă mereu

spre Dumnezeu

fără mine...

......................................

De o vreme

nu mai pot să mă mai ridic

stau în noroi şi plâng ascultând

cum inima mea

mă tot strigă

din

Cer...