" Pentru ca lucrarea rugăciunii să ducă la acele rezultate despre care vorbesc cu căldură părinţii şi învăţătorii noştri este necesar să le urmăm învăţătura. Prima condiţie - credinţa în Hristos ca Dumnezeu-Mântuitor; a doua - conştiinţa că suntem pierduţi prin păcatele noastre. Această conştiinţă poate atinge o asemenea profunzime, încât omul se simte mai păcătos decât alţii, nu în virtutea unor acte păcătoase exterioare, ci ca pe o vedere a îndepărtării sale de Dumnezeu, ca pe un potenţial purtător al răului.
Cu cât ne smerim mai mult întru pocăinţă, cu atât mai repede rugăciunea noastră Îl dobândeşte pe Dumnezeu. Când pierdem însă smerenia, atunci nici un fel de fapte bune nu ne pot ajuta. Acţiunea în noi a mândriei, judecarea fraţilor, vrăjmăşia faţă de aproapele, ne aruncă departe de Dumnezeu.
La Dumnezeu trebuie să venim ca ultimii păcătoşi şi să ne osândim sincer întru toate. Nu trebuie să ne imaginăm nimic, nu trebuie să căutăm nimic în afară de iertare şi miluire. Aceasta trebuie să fie starea noastră interioară permanentă. Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să nu mâhnim Duhul Sfânt cu patimile noastre mârşave, să nu pricinuim nici un rău aproapelui nostru. Noi ne rugăm să dobândim adevăratul sens al poruncilor lui Hristos şi să trăim în acord cu ele. Noi Îl chemăm:
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta."
Şi Dumnezeu ne aude şi mântuirea vine la noi.
"Şi cel care va chema numele Domnului se va mântui".( Ioil 2,32)
( Arhimandritul SOFRONIE - Despre rugăciune)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu