MAREA HOTĂRÂRE

Hotărârea şi făptuirea unei adevărate spovedanii este cea mai mare izbândă, cea mai strălucitoare biruinţă a omului. Există în viaţă multe hotărâri eroice şi îndrăzneţe, care stârnesc admiraţia celorlalţi. Există fapte nobile şi gesturi mari care provoacă respectul şi recunoştinţa celor care le primesc şi a întregii societăţi, şi nu rareori se întâmplă jertfa de sine şi lepădarea de sine a unuia sau mai multor oameni care împărtăşesc dragostea veşnică a întregului popor. Mai presus de toate aceste izbânzi este ceva mai nobil şi mai de folos pentru folosul cel veşnic al omului şi mântuirea sufletului său. Este spovedania corectă şi adevărată a păcatelor lui. Faptele de eroism ale oamenilor sunt răsplătite cu medalii, insigne sau premii. Prin izbutirea spovedaniei, omul păcătos rupe manuscrisul păcatelor sale, care alcătuiesc cea mai grea povară, cea mai mare nenorocire din lume, se îmbracă în veştmântul alb al nevinovăţiei şi curăţiei morale şi primeşte ca dar ceresc pacea şi harul Duhului Sfânt.

Dacă cele spuse par exagerate, poţi cugeta la ele, iubite cititor, şi te vei încredinţa pe deplin. Spovedania este cel mai sensibil, cel mai nevralgic punct al vieţii duhovniceşti a omului.

De aceea se străduieşte să o acopere, să n-o atingă, să n-o stimuleze. Cere mereu s-o ocolească, s-o îngroape în tăcere şi necunoaştere.

Omul se preocupă de multe lucruri, dar de mocirla care se află în sufletul lui nu vrea să se ocupe. Îi e de-ajuns să-şi acopere rănile sufletului său cu bandaje frumoase, ca să nu se mai vadă, şi neutralizează cu parfumurile ipocriziei şi al gesturilor nobile duhoarea rănilor sufleteşti.

Nenumăraţi sunt cei educaţi şi înţelepţi care dau dovadă de multă prostie stând cu nesimţire şi indiferenţă în faţa marii Taine a spovedaniei. Nu sunt rare nici cazurile în care îşi adună toată înţelepciunea ca să osândească şi să micşoreze semnificaţia şi valoarea spovedaniei, ca s-o evite.

Există oameni cu mari grade, titluri şi medalii de onoare pentru reuşitele şi pentru serviciile lor, şi pe bună dreptate se bucură de respectul societăţii, dar nu au eroismul şi puterea să-şi spele prin spovedanie mizeria din sufletul lor. Spovedania pare lucru uşor şi simplu, dar este o lucrare de valoare inestimabilă. De spovedania sinceră depinde mântuirea omului, căci spovedania presupune adevărată pocăinţă, credinţă şi întoarcere la Hristos.

Oamenii care nu se spovedesc sunt creştini defectuoşi. Cei ce nu ascultă de porunca Domnului privitoare la pocăinţă şi spovedanie nu ascultă de Biserica Lui şi se vor afla în multe vinovaţi şi fără de răspuns. Adevăratul vrăjmaş al diavolului este spovedania, care, precum au spus Sfinţii Părinţi ai Bisericii, îi striveşte aceluia capul, îi sparge dinţii şi îl istoveşte cu totul. De aceea şi aduce nenumărate obstacole, încât să-l oprească pe păcătos de la spovedanie. Câteva din aceste obstacole, care sunt de fapt " pre-etape ale păcatului", le împodobeşte cu îndemânare şi le serveşte cu mult meşteşug, încât par adevărate şi taie dorinţa de mărturisire. Alteori prezintă aceste obstacole atât de greu de trecut, pocăinţa şi spovedania atât de dificile şi virtutea atât de greu de izbutit, încât creează şovăială şi îndoială în suflet, şi arată îndoială şi dezinteres şi nepăsare faţă de acestea. Acesta este un fenomen foarte obişnuit în societate şi din păcate se înmulţeşte chiar printre cei care predau religia de la catedră şi de la amvon.

Multe sunt cauzele pentru care drumul către spovedanie pare închis şi de netrecut. Însă cea mai mare piedică este slăbiciunea şi nedesăvârşirea noastră. O hotărâre vitează va fi întărită de Duhul Sfânt şi ne va duce la spovedanie, această colimvitră duhovnicească pe care a aşezat-o pe pământ Domnul spre a fi spălate mizeriile din suflet şi pentru ca păcătoşii să se curăţească. Spovedania este răscrucea renaşterii noastre morale, a mântuirii noastre. De aceea toate loviturile vrăjmaşului se îndreaptă spre zădărnicirea hotărârii celei bune a spovedaniei. Este zona în care diavolul stă, străduindu-se ca nimeni să nu ajungă la ea.

Trecerea aceasta, spovedania, este cel mai frumos eroism. Este mirul şi lacrimile pe care le varsă păcătoasa la picioarele lui Iisus. Este vameşul care a înfăptuit marea hotărâre şi L-a urmat pe Acela. Este minunata hotărâre a întoarcerii fiului risipitor, care a mers la tatăl său.

Nu şovăi nici tu creştine. Nu te împiedica nici de obstacolele care apar în faţa spovedaniei, nici de mulţimea păcatelor tale. Ia hotărârea cea vitează şi vei fi erou în faţa lui Dumnezeu. Fă primul pas şi harul lui Dumnezeu te va aduce lângă dumnezeiescul tron. Îngenunchează cu smerenie în faţa duhovnicului tău, şi îngerii din cer vor mijloci pentru tine. Deschide-ţi gura spovedindu-te sincer, şi se vor deschide îndată şi-ţi vor umple inima şuvoaiele dumnezeieştii mile.

( Cuviosul arhimandrit TIMOTEI PAPAMIHAIL )