luni, 27 aprilie 2009

O CRIMĂ APROAPE PERFECTĂ


Trăiesc în grabă
o viaţă de unică folosinţă
mai tot timpul în lumina moartă
a unui bec economic
mănânc mâncare falsă
beau apă clorurată
mă plimb pe străzile unei mari minciuni
alcătuită din
tot felul de ziduri
proptite în cuvinte mari...
Muncesc în cadrul improvizaţiei continue
iau leafă pe aportul adus la propăşirea
relativităţii absolute
citesc sau văd un film de adormit
întrebările copiilor
şi mă culc...
În fiecare noapte
Îl visez pe Hristos
căutându-mă cu înfrigurare
prin grămada de pet-uri cutii
de conserve aparate uzate bilete de troleibuz
ziare robinete cărţi butoane sateliţi scobitori
strigându-mă tot mai îndurerat şi mai rănit
până-L pierd undeva în întunericul
care are nevoie de toate aceste lucruri
pentru a rămâne în noi...
.....................................................................
Dimineaţa
toate sunt la fel...
... cu excepţia
unei mici pete de sânge pe pijama
care nu iese
decât cu
lacrimi...

5 comentarii:

Simona - Alexandra spunea...

Din fericire, oricat s-ar stradui omul, cat este inca aici, nu il poate ucide pe Iisus din el. Desi Il rastigneste in fiecare zi, desi Il chinuie, El toate le rabda, toate le sufera...Sperand ca noi sa Il chemam chiar si o singura data. Asteapta un strigat, un singur gand, ca sa ne vina in ajutor. Nicio ruga nu este trecuta cu vederea...Mai ales in astfel de timpuri, cand stie cata nevoie avem de El. Si va fi cu noi pana la sfarsit. Dar ce ne vom face, caci vine vremea, si este aproape, cand ceea ce nu parea a fi posibil, se va face. Oamenii Il vor vinde pe Hristosul din ei, pentru lumea aceasta...definitiv. Sa ne rugam pentru ca timpul acela sa intarzie, ca sa se mai poata salva ceva...sau daca asta e voia Lui, sa ne fie Stalp, sa ne tina, sa ramanem intru El, singura noastra salvare, singurul nostru Adevar. Sa ne iubim unii pe altii, avandu-ne pe lume doar unii pe altii, ne vom tine unii pe altii...M-ati invatat asta si va multumesc.

MARIUS I. spunea...

"...El, singura noastră salvare, singurul nostru Adevăr."
Simona, suflet scump, rămâi în acestea cu Rugăciunea lui Iisus şi a Preacuratei Sale Maici, pentru tine şi pentru ceilalţi, şi viaţa ta va deveni o binecuvântare, un râu de apă vie...
Pentru rugăciunile Sfintei Sale Biserici, aşa să-ţi ajute Dumnezeu!
DAR, SĂ ŞTII CĂ EU ÎL RĂNESC CUMPLIT ÎN FIECARE ZI PE HRISTOS, CU TOATE FAPTELE, CUVINTELE ŞI GÂNDURILE MELE!Eu ŞI NIMENI ALTCINEVA!Şi noaptea, când nu mă scol la rugăciune, sunt un Simon din Cirene care n-are milă şi-i e lene să pună un vârf de deget, la Crucea prin care, mai apucă încă o dimineaţă...La fel, la Sfânta Liturghie, când Hristos Se răstigneşte pe Sf. Altar, iar eu privesc de departe, apoi fug, cu o scârbavnică bucurie, la viaţa mea de nimic... Şi tot aşa, zi de zi, îmi adun osânda zăcând în nesimţire...
PENTRU CĂ, TOATA EVLAVIA MEA, NU-I DECÂT CEA MAI BUNĂ DEGHIZARE, PENTRU CUMPLITA, DEMONICA, IUBIRE DE SINE CE-MI ARDE, ASCUNSĂ, ÎN INIMĂ, ŞI CARE ESTE ADEVĂRATUL, NIMICITORUL şi NESPUS DE VICLEANUL MEU DUŞMAN! Pe acest ucigaş încerc să-l desconspir în poezia mea, pe el şi monstruoasa lui crimă, UCIDEREA SUFLETULUI, pe care o acoperă, ca un camuflaj aproape perfect, viaţa lumii...Când Iisus a fost răstignit pe Golgota, Îl însoţea zarva şi hulele unei mulţimi de evrei, parte a unui mic popor... ce-a crescut acum până la mărimea întregii lumi, a cărei rumoare cotidiană, însoţeşte răstignirea lui Hristos, cea din inimile noastre...
În iubirea-de-sine lovesc cu putere şi o dărâmă doar poruncile lui Hristos, doar setea de suferinţă pe care o dă adevărata dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, ascunsă în poruncile Lui...Sete exprimată prin nevoinţa pe care ne-a asumăm, de bunăvoie...
HRISTOS - IERTAREA, NĂDEJDEA ŞI MÂNTUIREA NOASTRĂ - A ÎNVIAT!

Simona - Alexandra spunea...

...
Marius, tu ma stii...cat sunt de pacatoasa...Ma rog sa ma ierte. Si sa ma ajute sa pun inceput bun. Chiar de azi, de acum, acum ori niciodata.
HRISTOS A INVIAT! Iarta-ma.

Simona-Alexandra spunea...

Nu pot sa ma mai rog...ma izbesc de ceva...nu am reusit sa ma mai rog noaptea de dupa Buna Vestire...nici macar sa imi fac canonul...as vrea sa ies din asta. Mi s-a spus sa las Rugaciunea Inimii sa lucreze...dar ma simt vinovata pentru ca nu sunt in stare sa ma rog pentru altii cum ar trebui. Nici lacrimi nu vin, decat cu greu...
Ajuta-ma...te rog.
Hristos a inviat!
(poti sterge comentariul, dupa ce il citesti)

Anonim spunea...

Ai fost la spovedit ca să-ţi mărturiseşti aceste probleme şi că nu ţi-ai făcut canonul?
Călătoria noastră e una a credinţei, nu a simţirilor...
Numai călătorind prin această pustie fără lacrimi şi fără emoţii începem să trecem de la suflet la duh, de la cuvinte şi sentimente la intuiţia duhovnicească şi deosebirea duhurilor...
Continuând să ne rugăm "la rece" dovedim credinţă curată care nu stă pe temelia recompenselor emoţionale ( lacrimi, căldura inimii, etc. echivalentul sufletesc al pipăirii rănilor de la Sf. Ap.Toma) ci pe temelia credincioşiei lui Hristos: adică cererile nu ne sunt primite pentru că ne rugăm cu lacrimi, suspine şi frângerea inimii, ci, pentru că, în primul rând, CREDEM în mila lui Hristos...
Această "criză" te izbăveşte de pietism...