luni, 22 iunie 2009

DICTATURA SEXULUI - reflecţii (rog cititorii să continue articolul, cu propriile idei, în secţiunea de comentarii)


(Manual de propagandă al dictaturii Sexului)

Singurul motiv pentru care există manuale de educaţie sexuală e absenţa iubirii.

Şcolile nu duc lipsă de educaţie sexuală, ea se face în closete, holuri sau pe "terenul de joacă" încă din şcoala primară, constituind 90% din ceea ce se numeşte ""folclorul urban": singura diferenţă faţă de manualele "ştiinţifice" e cea de limbaj. Şcoala duce lipsă totală de lecţii de iubire ceea ce e cu totul altceva. NU EDUCAŢIA TRUPEASCĂ LIPSEŞTE, CI CEA SUFLETEASCĂ. Majoritatea adolescenţilor n-au nici un strop de educaţie a inimii la întâlnirea cu iubirea. Şi numai Hristos le-o poate da.

Singura condiţie pentru prezenţa iubirii adevărate este curăţia inimii. Fără curăţie, nu există decât patimă. Căci lebedele refuză noroiul pe care însă îl adoră porcii...

O inimă curată este cel mai rar lucru din lume. Trăim într-o societate care se manifestă ca o imensă uzină de fabricat şi împroşcat noroi, în care lucrăm, voluntar sau nu, cu toţii. Nu mai e nimic în societatea contemporană care să nu se fi deturnat, stricat, pervertit, murdărit. Şi-atunci, pretenţia"inimii curate" nu este una absurdă? Nu, atâta vreme cât există o "instituţie" care are tocmai acest profil: CURĂŢĂTORIE de INIMI. Sau sub numele consacrat: Sf. Biserică Ortodoxă. În această "instituţie" Hristos curăţă inimi, făcându-le apte de iubire. ( Cine frecventează Biserica având alt scop, rămâne pururea străin de darul ei.) De aceea nu există iubire fără Hristos, pentru că Hristos este ÎNCEPUTUL, SUSŢINĂTORUL şi DESĂVÂRŞITORUL IUBIRII.

Iubirea îi face pe oameni fericiţi. Patima, le oferă doar clipe de plăcere.

Într-o ţară cu 20 milioane de avorturi ar trebui să existe pretutindeni panouri cu următorul avertisment: NU IUBIŢI! PERICOL DE MOARTE!

Fără Ortodoxie iubirea rămâne "neortodoxă", adică intră în neorânduială. Asemenea vântului: liniştit, împinge ambarcaţiunile pe care, furios, le-ar scufunda într-o clipă.

Fără Hristos iubirea nu are binecuvântare şi roadele ei sunt nesfârşit de amare.

Singurul aport al educaţiei sexuale este la vulgarizarea deplină a intimităţii.

Suntem în plină dictatură a Sexului şi nimeni nu protestează, deşi efectul ei asupra sufletului e mai distructiv decât comunismul.

Maria Magdalena L-a iubit mult pe Hristos pentru că a scos 7 demoni din ea. De ce nu-L iubim şi noi pe Hristos? Pentru că cei 7 demoni ai desfrânării n-au fost încă scoşi...

De educaţia sexuală are nevoie industria sexului, nu adolescentul; iar de industria sexului are nevoie BANUL, nu dragostea.

Ar trebui ridicată o biserică în orice loc în care un băiat dă întâlnire unei fete.

12 comentarii:

Iuliana spunea...

Finalul articolului este minunat, insuflat de Duhul Sfant, pentru ca un baiat care da intalnire unei fete in duhul lui Hristos, cu dragostea Lui pentru noi, savarseste un act liturgic aparte! Dragostea luminata de credinta in Sfanta Treime si in puterea harului dumnezeiesc este arma impotriva diavolului, a lumii si a patimilor ei ucigatoare de suflet. Clipele de placere oferite de satisfacerea unei patimi sunt urmate de cea mai amara deznadejde, de sentimentul rusinii si al caderii din demnitatea ta de om. Nu doresc nimanui sa bea paharul murdar al chinurilor sufletesti pe care le suporta omul patimas, acela care nu cunoaste bucuria si blandetea iubirii, ci doar suferinta degradanta a poftei. Domnul sa ne apere si sa ne lumineze si sa ne invete taina iubirii jertfelnice a lui Hristos, ca sa fim urmatori ai lui in toate zilele vietii noastre!

pescarus spunea...

Nu pot decat sa observ ca pe coperta cartii, cei doi isi ascund fetele...

Revine o intrebare de-a parintelui Savatie: De ce se sting luminile in discoteci?

gabriela spunea...

Capitolul 3
1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
2. Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
4. Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.
8. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.
9. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"
10. Răspuns-a acesta: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns".
11. Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?"
12. Zis-a Adam: "Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat".
13. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: "Pentru ce ai făcut aceasta?" Iar femeia a zis: "Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat".

Madalina spunea...

imi plac foarte mult articolele, de altfel tot blogul e extraordinar.
pacat ca poate prea putini tineri citesc cat de profunda si desavarsita e ortodoxia.

Anonim spunea...

cuvintele sunt atat de simple si de frumoase..Dumnezeu sa va intareasca si pe toti cei care il primesc cu bucurie..m'au atins la suflet..si mi'au adus aminte si de cuvintele Parintilor: "frate pe frate intarindu'se, ca o cetate nebiruita sunt"...obosesti de multe ori fara sa'ti dai seama, adormi incordat la vorbele fara esenta a unei lumi care frumosul il vede urat, binele prostie, curatia o mare nebunie, desi tanjeste dupa ele cu celalalt ochi..obosesti in fata ideologiilor nebune care te pandesc la fiecare miscare de cuget..te'apuca jalea cat de indeferent si influentabil poti fi tu insati in acelasi timp..te doare cand il vezi pe celalalt de langa tine, cum sufera dupa ce mai intai te'a facut nebun pentru ca n'ai facut la fel..ai impresia uneori ca asa ti'e si soarta: sa traiesti viata calcand dintr'un noroi intr'altul, dupa care iti astepti suferinta, si iar dintr'o balta intr'un gunoi..si tot asa..De ce?..Pentru ca asa e normal? Asta e lumea, asta inseamna viata!..si totusi, cu'o mana vrea sa te puna la punct, iar cu cealalta cere leac pentru durere..ar insemna ca fontiera adevaratelor valori, castiga pe masura ce stiu sa rabde palme, incepand cu propria casa, si sa oferi in schimb, asa cum esti, medicamentul increderii in iubirea celuilalt...iar lucrul asta, numai Hristos Dumnezeu, impreuna Sfintii Sai mai stiu cum e cu putinta, sa intareasca si sa ne aduca la lumina, din durerea oarba in care stam.

mmary spunea...

"O inimă curată este cel mai rar lucru din lume.Şi-atunci, pretenţia"inimii curate" nu este una absurdă? Nu... De aceea nu există iubire fără Hristos, pentru că Hristos este ÎNCEPUTUL, SUSŢINĂTORUL şi DESĂVÂRŞITORUL IUBIRII...Iubirea îi face pe oameni fericiţi....Fără Hristos iubirea nu are binecuvântare şi roadele ei sunt nesfârşit de amare."...intreaga postare si ,in special aceste fraze,contin adevaruri autentice despre iubirea pura,pe care o gasim doar in Hristos...acestea ar trebui sa fie lucrurile care sa se predea in scoli...din nefericire se preda cu totul si cu totul altceva...iar in dezmatul lumii se reflecta tocmai invatatura primita ...rusine sa ne fie...

Unknown spunea...

"Într-o ţară cu 20 milioane de avorturi ar trebui să existe pretutindeni panouri cu următorul avertisment: NU IUBIŢI! PERICOL DE MOARTE!"
Cand au fost atatea???

Anonim spunea...

ptr. Alexandru

De la revoluţie până acum...

Itsquizzes spunea...

am inteles cu inima ritualurile.ma simt mai bine cand spun seara rugaciunea Tatal Nostru decat o rugaciune facuta de mine.am inteles mai multe lucruri.dar la fapte o sa trec mai greu deoarece mai am un pas foarte mare pentru mine:familia.nu cred ca vor intelege

Anonim spunea...

ptr. CORNELIA

Îndrăzneşte, te rog, să-i întinzi mâna sufletului tău Preacuratei Maici a Domnului... Te aşteaptă de atâta vreme...
Cu ce bucurie te va călăuzi!

ZuZu spunea...

"Singurul motiv pentru care există manuale de educaţie sexuală e absenţa iubirii." Incorect, manualele de educatie sexuala exista pentru a preveni tinerii de boli ce se transmit pe cale sexuala.

Anonim spunea...

ptr. Zuzu

Incorect, confundaţi manualul de educaţie sexuală cu broşurile secţiei dermato-venerice...
Plus că manualele de ed. sexuală au o premiză inacceptabilă pentru un creştin: libertinajul sexual...
Şi multe altele...