duminică, 28 iunie 2009

CUM MĂ ÎNVAŢĂ MOARTEA SĂ MĂ ROG

a venit vremea să-mi şterg lacrimile
de pe fereastra timpului aburul suflării
urmele inimii de pe nisipul clepsidrei
ale viselor de pe retinele plăcerii

a venit vremea să mă despart de cuvinte
de umbra grea ce-o lasă pe Cuvânt
şi mut şi surd şi orb şi ciung şi singur
să mă strâng în mine ca-n mormânt

a venit vremea să ies din vreme
să mă golesc de-a vremii nebunie
mă umple pănă-n gură Clipa
ce-aşteaptă să se întoarcă-n veşnicie

e vremea pentru ultima cădere
de-adâncul inimii zdrobindu-mă să bat
cu toată fiinţa şi durerea mea o dată
în uşa lumii fără de păcat ...

8 comentarii:

Cristina - L`atelier Jolie spunea...

Cum ma invata moartea sa ma rog ...
foarte frumoasa poezia! Foarte patrunzatoare ...
Acuma ma gandesc doar la filmul Ostrov ...

Simona-Alexandra spunea...

Ultima strofa e tulburatoare...si exprima cu adevarat zbaterea inimii in duhul ortodox, acea zbatere pana la sfarsit.
Incerc sa ma zbat si eu, dar obosesc repede. Dar Domnul are rabdare cu mine...Am nevoie de liniste. Am gasit acea liniste trezindu-ma intr-o dimineata, la manastirea Lainici. Si imediat ce am simtit-o, m-am temut sa nu o pierd. In duhul zbuciumat al orasului, mi-e greu sa imi odihnesc sufletul. Dar El e rabdator si bland...a vazut ca nu fac fata si acum imi incalzeste inima cand ma rog...ma simt nerecunoscatoare si fac mult prea putin ca sa ii multumesc. El este viata vietii mele, iar eu Il tin intemnitat in patimi si pacat, nepasare si lene si neglijenta...Iar El imi da si lacrimi... si eu ce as putea sa Ii dau in schimb?

marius spunea...

ptr. Simona - Alexandra

CREDINŢĂ, draga mea, CREDINŢĂ!!!!

Miriam spunea...

Exceptionala poezie!!! Ce mesaj puternic are! Multumim!

Iată o altă întrebare care mă frământă: ,,Cât de importantă este privirea în relaţii?” Dacă ai un răspuns, te aştept aici cu mult dor în privire :)
http://psalmdedor.blogspot.com/2009/06/cat-de-importanta-este-privirea-in.html

adriana spunea...

ne-am intalnit pe blogul dalidei...pentru ca iti pasa, te invit sa fii membru al acestui club dardindar: Clubul unchilor si matusilor adoptive

Simona-Alexandra spunea...

Marius, as putea sa te vad?

Simona-Alexandra spunea...

Daca nu, nu e nicio problema.

marius spunea...

Mă bucur că nu e nici o problemă.