miercuri, 22 iulie 2009

ÎN AŞTEPTARE



Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a aplecat spre mine.(Ps.39,1)
În toţi oamenii există o aşteptare adâncă, tainică, neîncetată...
Acoperită de zgomotul vieţii, de gânduri, pasiuni şi dorinţe, rămâne ca o temelie metafizică a fiinţei, ca o scurgere de clepsidră a duratei interioare... Aşteptare...
Chiar în clipele de mare suferinţă sau fericire, aceste stări rămân totuşi ca nişte faleze înguste ale sufletului la marginea oceanului de aşteptare dinlăuntrul nostru...
Fiinţa noastră cea mai profundă e plină de o nesfârşită aşteptare..
Cât eşti copil, te aştepţi pe tine însuţi, cel mare.
Tânăr, aştepţi jumătatea.
La maturitate, aştepţi rodul trudei tale, împlinirea viselor copilăriei...
Bătrân, aştepţi moartea...
Avem în adâncul inimii o aşteptare infinit mai mare decât toate aceste aşteptări ale vârstelor, mai întinsă decât noi înşine, decât lumea şi moartea...
Avem în noi aşteptarea vieţii veşnice... aşteptarea lui Dumnezeu! Aşteptarea pe care o împlineşte HRISTOS, Îndumnezeitorul omului.
Dar, dacă, ASTĂZI, cineva rămâne prizonierul uneia din aşteptările biografiei sale, cel care i-o va împlini va fi anti-hristul, regele veşnicei deşertăciuni.
Doar Ortodoxia ştie să aşeze sufletul, prin despătimire, pe temelia acelei aşteptări care-L are ca Uşă pe Hristos-Cel-răstignit şi ca oaspete, Sf. Treime.
Iar antihristice sunt toate uşile din această lume prin care sufletul e atras afară dintru aşteptarea sa metafizică, întru aşteptarea febrilă a simţurilor: ca să devină, cu totul şi pentru totdeauna, prizonierul biografiei sale de muritor...
Cât mai e timp, minte a mea, coboară-te întru aşteptarea inimii... Ca să scapi de întunericul care vine, viclean, odată cu zorii... Iată-l, cum face să tremure chiar şi bezna firească a nopţii...
Căci e ceasul lui...
Auzi, minte? Auzi, inimă?

8 comentarii:

Itsquizzes spunea...

Ce trebuie sa fac sa scap de mandrie?

pescarus spunea...

Iata ce spune intr-un interviu, Piotr Mamonov, actorul principal din filmul Ostrovul (pe care ti-l recomand sa-l vezi, in caz ca nu l-ai vazut deja):
"Când Mântuitorul intra în Ierusalim pe mânzul asinei, i se aruncau flori în cale, crengi de palmier, precum şi cuvinte de întâmpinare. Animalul credea că lui i se adresează urările de bun venit. Astfel suntem şi noi — mânjii asinei, pe care merge Domnul. Talentele mele sunt nenumărate, dar care e meritul meu? O mână generoasă le-a semnănat…"

E greu de raspuns la intrebarea ta. Ar trebui sa intrebi un om smerit. Adica un sfant. Dar slava Domnului ca sfintii au scris foarte multe despre acest subiect. O mai buna indrumare ti-ar putea oferi marius, dar m-am gandit sa-ti scriu si eu ce-am auzit pe la altii.

A fi smerit inseamna a fi realist. Negarea realitatii nu va insemna niciodata desfiintarea ei. Deci daca cineva e mandru, singur isi face iluzii, fiind ajutat, bineinteles, de tatal minciunii, diavolul.
Hristos este Calea, Adevarul si Viata. El ramane in veac, fie ca oamenii Il recunosc sau nu, fie ca Il marturisesc sau nu.
Fiecare om are o cruce de dus. A fi crestin inseamna a lua aceasta cruce si a-I urma lui Hristos.
Fiecare om are pacate. A fi crestin inseamna a-ti asuma vina pentru aceste pacate si a pune inceput de pocainta.
Un orb va zice chiar si privind spre soare ca e numai intuneric in jur.
Mandria, radacina tuturor patimilor, este orbirea care il impiedica pe om sa-L cunoasca pe Hristos. Iar cine nu il cunoaste pe Hristos in viata aceasta, nici in cealalta nu-L va cunoaste.
Asadar, cand cineva se mandreste, fie ca-si face singur inchipuiri, fie ca accepta gandurile demonilor, traieste o minciuna.
In general, daca ai o ocupatie, ispita nu poate veni. Pentru ca tu ai treaba, nu?
Ramai lipita mereu cu gandul la Dumnezeu si la Maica Domnului. Sa ai mereu frica lui Dumnezeu. Sa ai mereu moartea inaintea ta, adica sa ai judecata. Si din cand in cand, citeste Psalmul 50. Doamne ajuta

Itsquizzes spunea...

am vazut filmul Ostrovul.eu trebuie sa scab de mandria care religia pot sa spun ca mi-a impusa din pruncie.aceea ca eu sunt dreapta si toti din jurul meu nu sunt.

pescarus spunea...

In Ortodoxie nu exista drepti. Exista numai pacatosi si sfinti.
Noi ar trebui sa-i avem de model pe Dumnezeu si pe sfintii Lui si atunci nu vom putea fi mandri decat daca suntem nebuni. Poate te va ajuta sa citesti vietile catorva sfinti. Cauta viata Sfintei Maria Egipteanca.

Omul nu este facut numai pentru sine, ci este responsabil pentru toata creatia. Raspunde in fata lui Dumnezeu de soarta intregii lumi. Fiecare om contine in el intreaga omenire. Pacatele intregii lumi trebuiesc planse ca propriile noastre pacate.
In momentul in care incolteste mandria, nu mai poate fi vorba de Biserica. Biserica inseamna ca toti oamenii sunt una. Si atunci cum pot fi ei uniti, daca se delimiteaza pe sine prin egoism, prin judecata, prin osandire?
Cred ca ar trebui sa gandim un pic invers. Cu cat cineva greseste mai tare, cu atat este mai vrednic de mila lui Dumnezeu. A osandi pe cineva care face un pacat este ca si cum ai lua la bataie un om cazut in sant. Pe de alta parte, niciun om nu are dreptul de a-l acuza pe cel impreuna-om cu sine. Osandirea nu provine din pricini, ci din dispozitia rea.
Sfantul Siluan spunea intr-o oarecare imprejurare: "Cred ca ar trebui sa ne concentram pe smerenie pentru ca mandria este singura care ne impiedica sa iubim." Este vorba, sigur, de iubirea lui Hristos, pentru ca toate virtutile sunt ale lui Dumnezeu. Oamenii virtuosi sunt aceia care se impartasesc din aceste virtuti. Virtutea fara Hristos, Cel "bland si smerit cu inima", se cheama fariseism.
Cine ajunge sa cunoasca iubirea lui Hristos nu poate rabda gandului sa piara vreun suflet si il roaga pe Dumnezeu sa-i lumineze pe toti oamenii.

M-as bucura daca ai citi "Vesnicia intr-o clipa", a parintelui Arsenie Papacioc. Dansul te poate ajuta mult mai bine si mai concret decat pot eu.

Anonim spunea...

ptr. CORNELIA

Oricine se apropie de Ortodoxie cu sete de adevăr şi cu rugăciune pentru lămurirea inimii, vede că totul în Predania ei are rolul de a conduce sufletul la curăţie şi smerenie: căci fără smerenie toate virtuţile se transformă în opusul lor...
De aceea Sf. Ioan Scărarul spunea atât de categoric:" Aşa cum este cu neputinţă să iasă foc din zăpadă, aşa este cu neputinţă smerenia la un heterodox. Căci smerenia este numai a ortodocşilor; şi dintre aceştia, numai a acelora care se curăţesc."
Cred că în aceste cuvinte sfinte se află răspunsul clar şi concret la întrebarea ta...
La împlinirea lui cu fapta te poate conduce cea mai smerită făptură omenească din câte s-au zămislit firesc: Maica Domnului, Maica Ortodoxiei...
Doamne ajută!

elena spunea...

@ Cornelia: daca implinesti cu fapta tot ceea ce tine de ortodoxie nu poti sa te mandresti; mandria arata ca inca nu esti desavarsit, inca n-ai implinit toate poruncile...

Itsquizzes spunea...

pentru elene:eu inca nu sunt ortodoxa deci momentan pot a implinesc foarte putin din ea.multumesc pentru sfat

pescarus spunea...

Ce inseamna sa implinesti poruncile? Sa fii fara de pacat, cred. Doar sfintii nu fac pacate. Noi, restul, suntem niste candidati la masura sfinteniei. Mai cadem, mai gresim... dar, cum zicea parintele Arsenie, daca te rogi si te ajuta harul lui Dumnezeu, viata ta poate deveni numai un urcus, incat numai sa te ridici, fara sa mai cazi.
Cineva spunea ca Ortodoxia este imposibila. Si asa este, daca noi ne dorim prin puterile noastre sa facem ceva. Hristos spune "fara Mine nu sunteti nimic". La unul dintre cele 7 Sfinte Soboare Ecumenice, s-a hotarat, pe marginea acestui cuvant, ca "cineva va indrazni sa spuna totusi ca este ceva, anatema sa fie".
Noi putem scapa de pacat si implini poruncile lui Dumnezeu, doar daca ne curateste si ne sfinteste Dumnezeu. Noi putem avea doar intentia buna si hotararea de a nu mai pacatui. Ce inseamna a-L iubi pe Dumnezeu decat numai a face voia Lui cu bucurie?