"Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. " (Matei 16, 18)"Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului." (Matei 28, 20)
Dacă într-o zi ar fi distruse toate cărţile: Biblia, Patericul, Filocalia, cărţile liturgice... dacă s-ar dărâma toate bisericile... toate facultăţile de teologie... dacă oamenii ar fi nevoiţi să trăiască în păduri, să doarmă în peşteri, să se hrănească cu buruieni... oare n-ar mai fi Biserica?
Hristos spune că Biserica nu va fi niciodată biruită, pentru că Biserica este chiar Trupul Lui, întreg, nesfâşiat, care îşi păstrează unitatea şi credinţa dintru început, de la Cinzecime, până astăzi şi în veci. Sfinţii Apostoli au transmis darul preoţiei prin punerea mâinilor către ucenicii lor. Ucenicii lor, către ucenicii ucenicilor... aceştia către Sfinţii Părinţi din vechime, care la rândul lor au avut alţi ucenici... până la preoţii şi episcopii de astăzi care păzesc dreapta credinţă.
Este deci imposibil ca darul preoţiei, împreună cu toate darurile Duhului Sfânt, să fi suferit vreodată în istorie o întrerupere. Biserica este candela mereu aprinsă, iar dreptcredincioşii sunt fecioarele înţelepte care s-au pregătit cu untdelemn. Celelalte cinci care n-au intrat la nuntă cu Hristos, sunt cei care de-a lungul veacurilor s-au desprins de Biserica, din mândrie, şi şi-au format propriile bisericuţe, propriile dogme, din ce în ce mai tolerante... faţă de păcat. Faţă de lume. Toate ereziile şi sectele, stricând dogmele, chiar şi pe cele mai "mici" dintre ele, au dorit să împace viaţa lumească - pătimaşă, cu Viaţa Veşnică - sfântă. Au incercat să împace iubirea de Dumnezeu cu iubirea diavolului, uitând că nu poţi sluji la doi domni, şi lui Dumnezeu şi lui mamona, căci pe unul îl vei urî, iar pe celălalt îl vei iubi. Şi despre aceştia spune Domnul că rătăcesc, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Sf Apostol Petru, în a doua sa epistolă sobornicească, vorbind despre cei din vremea sa, prooroceşte lămurit şi despre vremurile noastre. Dar de-ar fi să dăm aici toate citatele numai din Sfânta Scriptură care vorbesc în detaliu despre lupii cei răpitori care vor veni să sfâşie turma, n-am ajunge degrabă la un sfârşit şi nici nu am atinge vreun scop duhovnicesc. Căci nu mulţimea argumentelor convinge, ci înţelegerea sănătoasă a acestui argument viu - Duhul Sfânt prezent în Biserică dintotdeauna, pentru totdeauna.
Deci să gândim sănătos, fraţilor. Nu putem crede că Biserica s-a despărţit in două biserici la 1054. Nu putem crede că Biserica a apărut în secolul al XVI-lea, în protestantism; nici în anii ce au urmat, odată cu baptiştii, adventiştii, penticostalii, evangheliştii. Nu putem crede într-o unire artificială, ecumenistă. Nu ne putem compromite, aşa cum nici fecioarele cele înţelepte nu le-au dat din untdelemnul lor celorlalte, ca nu cumva să nu le ajungă nici lor. Şi iată că în zilele noastre, ni se pregăteşte o religie a viitorului, care promite libertatea, egalitatea, fraternitatea... promisiuni chiar mai gogonate decât sloganele electorale. Toate învăţăturile stricate, încununate de new-age, propovăduiesc mai mult sau mai puţin despre "virtuţile" acestei vieţi stricate. E un lucru ridicol pentru credinţă! Dar chiar şi acolo unde mai există vagi trimiteri către faptele credinţei în Dumnezeu, acestea sunt piste false către un dumnezeu închipuit, cioplit după chipul şi asemănarea patimilor din om, sădite de către diavol. Omul cu idealuri mai prejos decât mântuirea, sfinţirea, dragostea, jertfa este o ruşine pentru condiţia de om. Cine nu crede cu toată fiinţa sa, nu crede. Cine pune egoismul drept hotar iubirii, nu poate iubi. Cine slujeşte propriei persoane, nu poate sluji lui Dumnezeu.
Doar întru Adevăr este omul liber. Şi doar întru unirea cu Dumnezeu, prin Sf Împărtăşanie, poate el avea viaţă veşnică. Amin.
Hristos spune că Biserica nu va fi niciodată biruită, pentru că Biserica este chiar Trupul Lui, întreg, nesfâşiat, care îşi păstrează unitatea şi credinţa dintru început, de la Cinzecime, până astăzi şi în veci. Sfinţii Apostoli au transmis darul preoţiei prin punerea mâinilor către ucenicii lor. Ucenicii lor, către ucenicii ucenicilor... aceştia către Sfinţii Părinţi din vechime, care la rândul lor au avut alţi ucenici... până la preoţii şi episcopii de astăzi care păzesc dreapta credinţă.
Este deci imposibil ca darul preoţiei, împreună cu toate darurile Duhului Sfânt, să fi suferit vreodată în istorie o întrerupere. Biserica este candela mereu aprinsă, iar dreptcredincioşii sunt fecioarele înţelepte care s-au pregătit cu untdelemn. Celelalte cinci care n-au intrat la nuntă cu Hristos, sunt cei care de-a lungul veacurilor s-au desprins de Biserica, din mândrie, şi şi-au format propriile bisericuţe, propriile dogme, din ce în ce mai tolerante... faţă de păcat. Faţă de lume. Toate ereziile şi sectele, stricând dogmele, chiar şi pe cele mai "mici" dintre ele, au dorit să împace viaţa lumească - pătimaşă, cu Viaţa Veşnică - sfântă. Au incercat să împace iubirea de Dumnezeu cu iubirea diavolului, uitând că nu poţi sluji la doi domni, şi lui Dumnezeu şi lui mamona, căci pe unul îl vei urî, iar pe celălalt îl vei iubi. Şi despre aceştia spune Domnul că rătăcesc, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Sf Apostol Petru, în a doua sa epistolă sobornicească, vorbind despre cei din vremea sa, prooroceşte lămurit şi despre vremurile noastre. Dar de-ar fi să dăm aici toate citatele numai din Sfânta Scriptură care vorbesc în detaliu despre lupii cei răpitori care vor veni să sfâşie turma, n-am ajunge degrabă la un sfârşit şi nici nu am atinge vreun scop duhovnicesc. Căci nu mulţimea argumentelor convinge, ci înţelegerea sănătoasă a acestui argument viu - Duhul Sfânt prezent în Biserică dintotdeauna, pentru totdeauna.
Deci să gândim sănătos, fraţilor. Nu putem crede că Biserica s-a despărţit in două biserici la 1054. Nu putem crede că Biserica a apărut în secolul al XVI-lea, în protestantism; nici în anii ce au urmat, odată cu baptiştii, adventiştii, penticostalii, evangheliştii. Nu putem crede într-o unire artificială, ecumenistă. Nu ne putem compromite, aşa cum nici fecioarele cele înţelepte nu le-au dat din untdelemnul lor celorlalte, ca nu cumva să nu le ajungă nici lor. Şi iată că în zilele noastre, ni se pregăteşte o religie a viitorului, care promite libertatea, egalitatea, fraternitatea... promisiuni chiar mai gogonate decât sloganele electorale. Toate învăţăturile stricate, încununate de new-age, propovăduiesc mai mult sau mai puţin despre "virtuţile" acestei vieţi stricate. E un lucru ridicol pentru credinţă! Dar chiar şi acolo unde mai există vagi trimiteri către faptele credinţei în Dumnezeu, acestea sunt piste false către un dumnezeu închipuit, cioplit după chipul şi asemănarea patimilor din om, sădite de către diavol. Omul cu idealuri mai prejos decât mântuirea, sfinţirea, dragostea, jertfa este o ruşine pentru condiţia de om. Cine nu crede cu toată fiinţa sa, nu crede. Cine pune egoismul drept hotar iubirii, nu poate iubi. Cine slujeşte propriei persoane, nu poate sluji lui Dumnezeu.
Doar întru Adevăr este omul liber. Şi doar întru unirea cu Dumnezeu, prin Sf Împărtăşanie, poate el avea viaţă veşnică. Amin.
