Un poem al jertfei Sfintilor inchisorilor cantat de Tudor Gheorghe

Doamne, nu mai pot fi
Ca şi cei sătui de atâta poame,
Căci într-un pustiu de foame
Mi se rătăciră paşii.

În Lumina Ta, Lumină,
Ochii mei, Preasfinte Tată,
Azi, mai stinşi ca niciodată
Nu zăresc decât o cină.

Dacă ochii nu visează decât zamă
Care golul burţii îl minte...
Nu mă judeca Părinte,
Trupul nu-mi mai ţine seamă.

Dacă înflămânzit mă mână gândul
Doar înspre mâncare,
Bunule, îţi cer iertare...
Sunt un maldăr de ţărână.

Doamne, nu mai pot fi
Ca şi cei sătui de atâta poame,
Căci într-un pustiu de foame
Mi se rătăciră paşii...

Nu mă osândi, Stăpâne,
Pentru poftele-mi deşarte,
Că de suflet mă desparte
Trupul care cere pâine.

Cum aş zdrobi cu silă
Glasul cărnii care ţipă,
Însă, Doamne, n-am aripă,
Plămădit sunt din argilă.

Of, cum a distrus în mine
Flămânzenia nebună
Tot ce sufletul adună
Să se apropie de tine...

Doamne, nu mai pot fi
Ca şi cei sătui de grâu, de poame
Căci într-un pustiu de foame
Mi se rătăciră paşii...

O R T O D O X I A

" ... o dogmă sau alta

este organic legată

de întreg procesul vieţii duhovniceşti.

E de ajuns să schimbăm

un singur element

al conştiinţei noastre dogmatice

pentru a vedea

numaidecât modificându-se

mediul nostru duhovnicesc

şi

evoluţia noastră interioară.

Şi invers,

cea mai mică deviere de la adevăr

în viaţa noastră interioară

va denatura

perspectiva noastră dogmatică."

ARH. SOFRONIE SAHAROV

ÎNDRĂZNIŢI SĂ VĂ SMERIŢI ! - fragmentarium din Sf. SILUAN ATHONITUL

Şi iată, acum scriu din milă faţă de oamenii care, asemenea mie, sunt mândri şi din acestă pricină se chinuie. Scriu ca ei să înveţe smerenia şi să-şi găsească odihna în Dumnezeu.

Mândria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinţei. Necredinciosului îi dau acest sfat: Să zică: Doamne, dacă exişti, luminează-mă şi-Ţi voi sluji din toată inima şi din tot sufletul".

Şi pentru acest gând smerit şi dispoziţie de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreşit.

Sufletului mândru nu Se arată Domnul. Chiar dacă ar învăţa toate cărţile, sufletul mândru nu va cunoaşte niciodată pe Domnul, fiindcă mândria lui nu lasă loc în el pentru harul Sfântului Duh, iar Dumnezeu e cunoscut numai prin Duhul Sfânt.

Deşi e milostiv, pentru mândrie Domnul lasă sufletul să flămânzească şi nu-i dă harul câtă vreme n-a învăţat smerenia.

...când prin mândrie ne depărtăm de Domnul, atunci ne predăm pe noi înşine chinului: jalea, urâtul şi gândurile rele ne sfâşie.

Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucurie ocările şi se întristează când este lăudat. Dar acesta nu este decât primul început al smereniei.

Sunt mai multe feluri de smerenie. Unul e ascultător şi se învinovăţeşte pe sine însuşi pentru toate; şi aceasta e smerenie. Un altul se căieşte pentru păcatele sale şi se socoteşte nemernic înaintea lui Dumnezeu; şi aceasta este smerenie...(...)

Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând şi de smerit e Domnul, atunci se smereşte pe sine până la capăt.

Nimic nu e mai bun decât a vieţui în smerenie şi iubire; atunci în suflet va fi mare pace şi el nu se va ridica deasupra fratelui. Dacă vom iubi pe vrăjmaşi, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris şi dulce. Dacă oamenii ar şti aceasta, tot pământul ar învăţa această ştiinţă...

Tu zici:Viaţa mea e tare amară. Dar eu îţi voi spune sau mai degrabă Domnul Însuşi îţi spune: Smereşte-te şi vei vedea că nenorocirile tale se vor preface în odihnă aşa încât te vei minuna şi vei spune: De ce mă chinuiam şi mă întristam atât altădată? Acum însă te bucuri pentru că te-ai smerit şi harul lui Dumnezeu a venit; acum, chiar dacă ai şedea singur în sărăcie, bucuria nu te va părăsi, pentru că ai în suflet pacea despre care a zis Domnul:Pacea Mea dau vouă.

Aşa fiecărui suflet smerit Domnul îi dă pace.

... ca să te mântuieşti trebuie să te smereşti, pentru că omul mândru, chiar dacă ar fi băgat cu de-a sila în rai, nu şi-ar găsi acolo odihna, ar fi nemulţumit şi ar spune: De ce nu sunt pe primul loc? Dar sufletul smerit e plin de iubire şi nu caută întâietăţi, ci doreşte binele pentru toţi şi se mulţumeşte cu orice.

Preasfântă Maică a Domnului, dobândeşte-ne, Milostivă, un duh smerit!